miercuri, 24 septembrie 2008

Povestea porumbelului hapsîn

Recomand insistent să faceţi click pe imagine pentru a putea descifra textul :)

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Am rămas dator cu păsări: multe ciocănitori, egrete, un stîrc cenuşiu, doi ţicleni şamd (3)

O să încep cu doar cîteva din imaginile fantastice cu care m-a fascinat azi natura în Criuleni. Un fel de cadru din care vom porni urmărirea păsărilor...

Florile se pupau cu bondarii...

O păpădie a adormit pe umărul iubitului...

Inimile îndrăgostiţilor comunicau prin plante...

Am văzut sute de pescăruşi la mare. Niciodată pînă azi nu am văzut vre-unul zburînd aşa cum îi desenează copiii. Probabil depinde de direcţia şi puterea vîntului şi de dorinţa pescăruşului de a mă impresiona.
Pescăruş-rîzător (Larus ridibundus)

În afară de ghionoaia cenuşie, pomenită în prima parte, am mai văzut o ciocănitoare - cea pestriţă mare. Aceasta a apărut lîngă podul de la Dubăsari şi m-a tot atras înspre postul "forţelor de pacificare", pînă mi-am dat seama că e o provocaţie politică şi am lăsat-o în pace.
Tuc-tuc!

Cine-acolo?

Ciocănitorare-pestriţă-mare (Dendrocopos major)

În drum spre Criuleni, cînd treceam prin Coşerniţa, am văzut în balta Ichelului "nişte cocostîrci". Nu ne-am mai oprit atunci să fotografiem, pentru că ne grăbeam - hramu-i hram. Înapoi ne-am întors pe la chindii şi lumina era bună pentru cîteva poze aşa că ne-am oprit. M-am apropiat la vreo 200 de metri de grupul de păsări şi am încremenit:

Aveam în faţă un stîrc cenuşiu, trei egrete (încă nu ştiam exact de care) şi o barză albă, în depărtare. Am început să mă apropii, făcînd un ocol pe dreapta, să fiu din partea soarelui. Păsările s-au dovedit a fi extra-precaute, distanţa minimă la care m-au lăsat - 150 de metri! Şi eu mă jeluiam adineaori pe codobatura albă :)

Stîrc cenuşiu (Ardea cinerea)

Stîrcul cenuşiu fiind mai nalt, a zbughit-o primul

Cît despre egrete, acasă le-am identificat - egrete mici (Egretta garzetta). O deosebim de egreta mare după dimensiuni - în cazul de faţă prezenţa pescăruşului-rîzător în prima fotografie e de mare ajutor, după ciocul negru şi, în ultima fotografie se vede clar, după tălpile galbene - egreta mare are tot piciorul negru.

Trei egrete mici aşteaptă ruta spre ţările calde

Egreta mică (Egretta garzetta)

Gata.

Am rămas dator cu păsări: multe ciocănitori, egrete, un stîrc cenuşiu, doi ţicleni şamd (2)

Tot ieri am aflat că lişiţa cu ciocul rupt e încă vie. Acum o lună, împreună cu jumătatea mea, hrănind lişiţe în Valea Trandafirilor am descoperit una care avea partea de jos a ciocului ruptă. Atunci am presupus că pasărea nu o va duce mult - pentru a rupe seminţe şi a prinde insecte şi moluşte, ciocul trebuieşte integral. M-am bucurat să revăd lişiţa dormind pe o piatră lîngă malul lacului. Am fotografiat-o de departe - ştiam că o sperii dacă mă apropii.

Lişiţă (Fulica atra)

Dar să mă întorc la Grădina Publică, dacă tot am zis că narez cronologic. Ieri motanul Ştefan nu era activ şi veveriţele mişunau fericite cu nuci, căutînd pe unde să le ascundă. Locul preferat al veveriţelor sunt grămezile de frunze, spre fericirea îngrijitorilor. Aceştia mi-au recunoscut că găsesc nucile cînd încarcă frunzele în tractor. Ştiu că nu sunt păsări, dar plasez aici două fotografii cu aceste minuni, făcute ieri.

Nimeni nu ştie unde-am îngropat nuca... Nimeni nu ştie unde-am îngropat nuca...

Are u lookin' at me?

Tot ieri, tot acolo, doi ţicleni căutau insecte pe un pin bătrîn. Închipuiţi-vă că aveţi mîinile legate şi puricii vă mănîncă pe spinare. Şi răbdaţi aceste chinuri vreo 3 luni. După 3 luni vine cineva şi începe să mănînce puricii şi să vă scarpine. Cam aşa se simt pinii bătrîni vizitaţi de ţicleni :)

Unu-i sus pe dreapta, altu-i jos pe stînga.

Ţicleanul poate coborî pe tulpini, spre deosebire de ciocănitori care doar urcă.

Ţiclean (Sitta europaea)

Va urma...

Am rămas dator cu păsări: multe ciocănitori, egrete, un stîrc cenuşiu, doi ţicleni şamd (1)

Ieri şi azi am făcut 812 fotografii. Majoritatea cu păsări, dar m-am milogit şi de nişte veveriţe, fluturi, un avion, un biciclist, cîteva flori, doi pescari, un peisaj şi o pisică moartă. Desigur că puţine din aceste 812 sunt clare. Şi mai puţine sunt relevante pentru acest blog. Oricum sunt prea multe ca să reuşesc să le dedic cîte o postare, deci le pun alandala acum.

Voi începe cronologic - ieri, timp de o oră, în grădina publică Ştefan cel Mare am urmărit, pe lîngă codobaturi, piţigoi şi cinteze, o ghionoaie cenuşie şi doi ţicleni. Ghionoaia (= ciocănitoarea) am văzut-o în acest parc pentru prima dată. Era un mascul. Azi am reuşit să fotografiez o femelă în fîşia forestieră de la nord de Criuleni. Le pun împreună ca să le comparaţi. Ghiciţi cum am identificat genul.

"Ghionoiul" cenuşiu din Chişinău

Poziţia tipică a ciocănitorilor înainte de a-şi lua zborul (înseamnă "fotografiază mai repede că am treabă-n altă parte")

Femela din păduricea Criulenilor

Ghionoaie cenuşie (Picus Canus)

Aceeaşi diferenţă ajută la identificarea sexului ciocănitorilor-pestriţe-mici. Un mascul al acestei specii l-am fotografiat acum două săptămîni în lunca Bîcului. Ieri, la lacul inferior din Valea Trandafirilor, am avut plăcerea să urmăresc o femelă în procesul de construire a unei scorburi. Cu toate că puţin mai la deal se vînd apartamente noi cu 1,200 de euro metru pătrat, ciocănitoarea a decis să-şi facă singură căsuţa.

Ciocănitoare-pestriţă-mică (Dendrocopos minor)

Scorbura ocupă cam o treime din grosimea crengii - nu m-aş mira să o găsesc ruptă peste vreo săptămînă...

Aici ciocănitoarea urmăreşte o insectă sub scoarţă.

Are u lookin' at me?!

Continuarea urmează...

Ştiinţa în folosul societăţii - sau cum pot fi cartate păsările

Am răsfoit recent teza de doctor a Nataliei Vasilaşcu despre păsările din Chişinău. Acum o citesc. Teza asta a fost scrisă pentru mine - listează toate speciile de păsări din Chişinău, le repartizează în principalele locuri unde acestea trăiesc (da, am făcut aceleaşi itinerarii) - Valea Morilor, Valea Trandafirilor, Grădina Publică Ştefan cel Mare, Dendrariul... Doar că eu mai merg şi pe la Grădina Botanică, dar aceasta e într-atît de contopită cu natura din jur, încît nu e relevantă pentru studii ce ţin de păsările din Chişinău. M-a surprins însă ignorarea totală a luncii Bîcului ca biotop. Eu personal am fost copleşit de sălbăticia şi păsărimea din jurul Bîcului, pe porţiunea care e paralelă lacurilor de la Sculeni. Oricum, nu voi face aici o analiză a lucrării, o voi face mai tîrziu.

Unul din cele mai utile instrumente pe care mi l-a oferit teza dată au fost hărţile parcurilor menţionate mai sus, pe care sunt cartate cîte 8-10 specii dominante de păsări. Fantastic:
Detaliu din harta Grădinei Publice Ştefan cel Mare
© Natalia Vasilaşcu


Cele trei cerculeţe galbene sunt plasate chiar în vecinătatea statuii lui Ştefan cel Mare. Ele înseamnă "cinteze". Zona aceea a grădinii publice o ignoram mereu - îmi părea prea circulată şi prea aproape de stradă ca să fie preferată de păsări. Azi, înarmat cu această informaţie, m-am pornit la căutat cinteze. Doar unica fotografie a acestei păsări pe care o am e cam... neclară :)

Şi ce credeţi? Cintezele, în număr de opt erau exact acolo unde sunt cartate! De parcă ar fi munţii Carpaţi - nu s-au clintit din loc. Teza, totuşi e scrisă în 2007, în baza cercetărilor din 2003-2005! Se vede că arbruştii şi copăceii din acea parte a grădinei le priesc cintezelor:

Din faţă cinteza îmi aduce aminte de un aisberg

Fast-food în lumea cintezelor...

McFluturi cu multă verdeaţă...

...nu costă nimic, dar se înghit cam greu.

Cinteză (Fringilla coelebs)

vineri, 19 septembrie 2008

Un pui de codobatură s-a apropiat la 50 de centimetri :)

Codobatura albă e una din cele mai intolerante păsări faţă de prezenţa omului. Cu toate că e o pasăre obişnuită, atît în Chişinău, cît şi în sate. Cel puţin în cele în care am fost recent - Mereni, Zaim şi Mitoc - am văzut mai multe codobaturi albe pe cîmpuri. Oricum, în toate fotografiile postate de mine mai devreme (1 2 3) se vede că această pasăre nu m-a lăsat mai aproape de opt metri. Aşa e ea. Mîndră.

Cu atît mai mare mi-a fost mirarea şi plăcerea să văd azi un pui de codobatură albă (pot greşi cu clasificarea) care văzîndu-mă a pornit... spre mine. Şi a continuat să se apropie pînă a ajuns la vreo 20 de centimetri de pantoful meu. Nu exclud că sunetul pe care îl face închizătorul aparatului de fotografiat l-a atras - poate aşa îl chema mama la mîncare :)

Am făcut fotografie după fotografie pînă obiectivul a refuzat să se focuseze - punctul minim de focusare e 1.3 metri! Pasărea aproape că nu mai încăpea în fotografie:

Puiul căută de mîncare şi, urmărind mereu reacţia mea, se apropie

Într-un moment s-a oprit de parcă aştepta să-l hrănesc, dar nu aveam decît nişte nuci în buzunar...

Detaliu (toate pozele se măresc după click)

Ca argument pentru clasificarea păsării la codobaturi - poza de mai jos. Lungimea cozii, pata triunghiulară neagră pe piept, forma ciocului şi felul în care ţine capul îndesat între umeri - iată trăsăturile comune. Pe de altă parte creştetul puiului nu este negru, cum ar trebui să fie. Mai vedeţi şi această imagine a unui pui de codobatură.

Codobatură albă (Motacilla alba)

Am încercat noul obiectiv: un piţigoi

Mi-am luat un obiectiv cu zoom şi stabilizator de imagine ca să nu mă (vă) mai obosesc cu imagini şterse, dar, nu în ultimul rînd, ca să nu deranjez păsările venind prea aproape. Trei exemple mai jos - pentru diseară mai am patru păsări de o calitate nemaivăzută pe acest blog :)

Piţigoi mare (Parus major)

Alte fotografii cu piţigoi pe acest site: piţigoi mare, piţigoi albastru, piţigoi sur şi piţigoi-de-brădeţ.

miercuri, 17 septembrie 2008

Vîrful piramidei trofice: motanul Ştefan vînează veveriţe

În oraş şi animalele îşi pierd vigilenţa. Porumbeii şi veveriţele au devenit prea creduli şi încrezuţi şi oferă şanse sporite pisicilor şi cîinilor amatori de carne vie. În această amiază în Grădina Publică am zărit un motan care se furişa spre un stol de hulubi. Mişcările lui trădau o felină la vînătoare de aceea am început să-l urmăresc.

Porumbeii însă au avantajul că se ţin împreună şi preferă locurile deschise. După 20 de minute de încercări nereuşite, motanul s-a îndreptat încet spre pinii dinspre hotelul Codru. Acolo o veveriţă îngropa nuci. La vreo 30 de metri de ea, Ştefan (aşa am numit motanul - pentru că e viteaz ;) s-a pitulat, mişcîndu-se doar cînd veveriţa era întoarsă cu spatele...

Cum fără intervenţia omului?

Ştefan a rămas fără prînz. Azi.

Arhivă blog

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.