marți, 20 ianuarie 2009

Despre bucuria de a vedea ce te înconjoară

O carte mediocră care mi-a lăsat un mare citat este Iniţiere în design de Robin Williams. Ideea pe care a exprimat-o se găseşte în multe alte cărţi, la mulţi alţi autori, dar anume acest citat l-am reţinut şi mă întorc la el de cîte ori am ocazia. Şi azi am ocazia ocaziilor :)

Cu mulţi ani în urmă am primit de Crăciun o carte cu specii de arbori. Mă aflam la părinţii mei şi, după ce au fost deschise toate cadourile, m-am hotărît să ies din casă şi să identific copacii din apropiere. Înainte de aceasta, am citit o parte din carte. Primul copac din carte era copacul lui Joshua deoarece avea doar două elemente caracteristice după care putea fi identificat. El arăta destul de ciudat şi mi-am spus, uitîndu-mă la desenul din carte: "Nu cred că avem această specie de copac în ţară. Arată tare ciudat. Dacă ar exista aş fi ştiut, dar nu l-am mai văzut niciodată pînă acum." Mi-am luat cartea şi am ieşit din casă. Casa părinţilor mei făcea parte dintr-un grup de şase case apropiate. Patru dintre acestea aveau cîte un asemenea copac în faţă. Am trăit în acea casă 13 ani şi nu i-am văzut. Am făcut o scurtă primblare prin zonă — probabil că fusese o ofertă avantajoasă de puieţi atunci cînd locuitorii îşi împodobiseră curţile: cel puţin 80% din case aveau copacul lui Joshua în curte. Iar eu nu văzusem nici unul pînă atunci! Odată ce am devenit conştientă de acel copac, odată ce l-am putut defini, l-am văzut peste tot în jur.
(Sursa:
Iniţiere în design de Robin Williams)

Întotdeauna mă miram cum pot cei din jurul meu să nu vadă păsările pe care le văd eu. Odată urmăream cum o veveriţă se lupta cu două gaiţe şi lumea care trecea pe lîngă mine se uita la mine, apoi la ce mă uit eu, nu vedea nimic şi mergea mai departe. Mergînd pe acelaşi drum un cizmar va privi încălţămintea oamenilor şi va fi uluit de nişte pantofi fini exact cum un ornitolog ar fi uluit de un uliu-păsărar în centrul Chişinăului. Trăim în lumi paralele.



Uliu-păsărar (Accipiter nisus) mascul matur.


Era cocoţat pe un pin şi nu părea deranjat de agitaţia pe care o făceam împreună cu dl. Sprînceană în jurul lui.


Pasărea se afla în Grădina Publică Ştefan cel Mare la 10 metri de staţia de troleibuz de pe Bănulescu-Bodoni, vizavi de guvern. N-a văzut-o nimeni înafară de noi, vă asigur.


În Moldova cuibăresc între 80-120 de perechi de ulii-păsărari. Pasăre răpitoare sedentară. Lungimea de la cap la coadă 40 cm, între aripile desfăcute 60-75 cm. Vînează păsări, cel mai des piţigoi, silvide, cinteze, mierle (sursa: LAMP). Iarna numărul lor creşte datorită imigranţilor din nord (sursa: Manu). Presupun că invazia de passerine în oraşe a atras şi carnivorii.


10 comentarii:

Anonim spunea...

Frumosa postare, ca de obicei. Mi-a placut nespus ideea cu TRAIM IN LUMI PARALELE, vis a vis birderi si profani. Intradevar, traim intr- lume MAI buna in timp ce restu efectueaza doar miscari browniene intr-o lume NE buna. Vlad.

Ion Grosu spunea...

Nu am avut intentia sa impart lumea in birderi si profani. Cibotarul ipotetic are o lume la fel de bogata in care noi nu avem acces. Fiecare vede in jur ceea ce (re)cunoaşte.

Anonim spunea...

partea proasta e ca atunci cand sti mai multe si vezi mai multe e ca uneori vezi prea multe. si de multe ori multe rele... rele pe care uneori nu le baga altii in seama... iar daca incerci sa-i faci atenti la astea tot tu eshti nebunu.

dar tot vreau sa stiu mai multe.

o noapte frumoasa si ma bucur ca mai sunt noutati aici.

cosmln

Dragos Bora spunea...

Salutari!

Daca exista asa ceva

"- panouri informative bilingve specifice locatiei, cu descrierea speciilor de pasari ce pot fi observate in acea zona, plasate pe rutele de vizitare"
http://www.dumbravita-natura2000.ro/index.php/Birdwatching.html

cat ar costa ca la intrarile in parcurile din orase sa se puna niste panouri informative cu pasarile care pot fi observate in parc? Cu imagini, evident.

Macar in marile orase ar putea cineva tipari si distribui in scoli pliante ilustrate cu specii de pasari care pot fi observate in oras si in imprejurimile lui?

Ion Grosu spunea...

O idee interesanta. Ar costa putini bani si mult efort coroborat cu putere de convingere. Cel putin la Chisinau cu primarul actual cred ca e realizabil.

In scoli probabil exista asa ceva.

Am uimit la rîndul meu lumea de la Vivariu şi de la Grădina Zoologică cu întrebarea de ce nu au gaiţe, silvii, botgroşi etc. Anume cunoaşterea acestor specii e mai utilă pentru vizitatori pentru că apoi în libertate le-ar putea recunoaşte.

Grădina Zoologică la noi a rămas cu funcţionalitatea din secolul XIX - să uimească publicul cu animale exotice. Nici un efort educativ, doar circ.

Mulţumesc pentru idee, poate mă aprind eu, dar nu promit.

Ion Grosu spunea...

Dragoş. am transmis întrebarea ta pe lista de discuţie a ornitologilor români http://groups.yahoo.com/group/rombirdgroup/

şi am primit cîteva răspunsuri utile:

Salut,
Costul depinde de tipul, marimea etc. a panourilor.
Un ONG din orasul X poate face asa ceva, eventual in parteneriat cu primaria.
Ideea este f buna, din cate stiu s-au mai facut asemenea panouri in Timisoara,
Bucuresti...

Dan


Dan Traian IONESCU
Transilvania University BRASOV
Forestry Faculty
Wildlife Department

------------------------

alutare Dan, si salutari tuturor.

Panourile sunt o idee extraordinara, insa nu am avut ocazia sa le vad prin Bucuresti. Stie cineva unde se pot gasi?!

Daca se va desfasura o (noua) actiune de afisaj prin parcurile capitalei, as vrea sa anunt ca se poate conta pe tot sprijinul meu.
Pana acum am vazut doar in Londra si Cluj. (Felicirai SOR!)

Numai bine!

Vlad Cioflec
FieldHerpingRomania

---------------


In Bucuresti sunt cateva (sau cel putin erau) in Muzeul Satului.
A fost un proiect al SOR daca nu ma insel, care includea si
montarea acelor panouri.

Toate bune,
Dan


Dan Traian IONESCU
Transilvania University BRASOV
Forestry Faculty
Wildlife Department

------------------------

Deci e posibil :)

Dragos Bora spunea...

Comet Hale Bopp over Joshua Tree
http://www.brightnightgallery.com/joscomhal.html

:-)

Ion Grosu spunea...

http://tinyurl.com/c5r73e

Frumos copac :)

Dragos Bora spunea...

Salutari! Multumesc pentru raspunsuri! Am vorbit cu cei de la
CRE Bacau, http://crebc.blogspot.com/, si au zis
ca pot sa faca ei asa ceva. Cu conditia sa stie ce trebuie sa faca.
Acum, eu nu-s ornitolog / biolog si nici cu muzeologia nu ma stiu, asa ca
un concept pentru panourile respective ar trebui facut de un specialist. Sigur, eu pot cauta pe web sa vad cum au facut altii dar una e o treaba facuta de profesionisti sau amatori foarte pasionati si alta... ... ...

Anonim spunea...

am vazut diverse pasari în Chisinau, dar nu le cunosc numele , rusine mie :P , dar un uliu, asta ma face sa zic WOW!

Arhivă blog

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.