sâmbătă, 28 februarie 2009

Megapolis Mall: stol de ciocîrlani

Cioară-de-semănătură (Corvus frugilegus)

Nu le-am căutat azi, dar m-au găsit păsările pe mine. Am fost la Megapolis Mall cu afaceri :) şi parcarea mişuna de ciocîrlani. Mai era şi soare la apus aşa că m-am apucat să alerg după păsări, spre stupoarea paznicilor dezintegraţi de plictiseală.






Ciocîrlan (Galerida cristata)

vineri, 27 februarie 2009

Biblioteca ornitologului: Păsările României

Am făcut recent schimb de cărţi cu Călin Hodor şi am primit trei volume minunate: Păsările României vol.1 (R. von Dombrowski / Dionisie Linţia, 1946), Păsările din Carpaţi (Dimitrie Radu, 1967) şi Păsările din Delta Dunării (Dimitrie Radu, 1979).







Citesc acum prima şi mi-a plăcut din start — pentru că începe cu corvidele ;) Aflu de exemplu că primele observaţii ornitologice ale alunarului siberian (numit Gaiţă de munte cu cioc subţire) între Prut şi Tisa s-au făcut în 1834:

Spre deosebire de Gaiţa de munte endemică, Gaiţa alpină cu cioc subţire cercetează în deosebi regiunile mai joase, cu ocazia migraţiounilor ei temporare, la noi în ţară. O întîlnim atît la şes cît şi în văile rîurilor din Ardeal, Banat şi Bucovina, dar pretutindeni unde nu găsim Gaiţa noastră de munte. În munţii mai înalţi ai Carpaţilor este o raritate. Chiar şi în firea ei se deosebeşte această pasăre străină, călătoare, de cea băştinaşă; este mai blîndă, mai puţin sfioasă faţă de om şi din acest motiv multe cad victimă puşcaşilor prea ambiţioşi.
De cînd a început ştiinţa ornitologică în mod mai intens s-au observat şi semnalat migraţiuni mai importante în regiunea de vest a ţării noastre, în anii: 1834, 1836, 1838, 1844, 1850, 1852, 1855, 1885-1889, 1893-95, 1899, 1900, 1904, 1905, 1911.


Alunar, subspecia siberiană (Nucifraga caryocatactes macrorhynchos)

Din păcate cărţile nu sunt la prima tinereţe aşa că nu le împrumut. Dar omul se mai răzgîndeşte aşa că în caz de teză, contactaţi-mă... O să revin cu citate din ele.

Într-o altă ordine de aceleaşi idei vă anunţ că ultimul număr din publicaţia Despre Păsări, editată de Societatea Ornitologică Română e disponibil în format PDF. Conţine şi o informaţie despre ce mănîncă anseriformele din Moldova de colegul nostru de accident istoric, dl. Constantin Cojan, doctorand la AŞM. Fotografii minunate, majoritatea textelor merită lecturate, aşa că părăsiţi acest blog într-o direcţie corectă.

Drum bun şi cărare bătută!

joi, 26 februarie 2009

Valea Trandafirilor: primul lac s-a dezgheţat 90%


S-au întors lişiţele!

...respectiv mi s-au întors orătăniile. Pescăruşii-rîzători (40+), lişiţele (20+) şi chiar trei raţe mari s-au întors pe lacul cel mai ridicat, care e eliberat de gheaţă în proporţie de 90%. Găinuşe de baltă nu am văzut, presupun că nu-s. Am hrănit păsările şi găinuşele nu au ieşit, deci nu-s :)

O nouă intrare pe acest blog — inăriţa (Carduelis flammea) — un stol întreg m-a survolat şi a aarborizat pe un mesteacăn înalt. Le-am apropiat la maximum, dar erau departe. Oricum e o întîlnire fericită. În primul rînd e prima specie nouă din 2009 şi am aşteptat-o multişor. Într-al doilea rînd e o specie care poate fi văzută doar iarna în Moldova, pentru că face cuib în Ţările Scandinave şi nordul Rusiei.



#74. Inăriţă (Carduelis flammea)

În rest m-am jucat cu ciorile. Era una de semănătură moartă sub un brad şi cînd m-am apropiat de ea, pe toţi copacii din jur au venit colegele ei, apropo, inclusiv grivele, şi m-au croncănit pînă m-am îndepărtat. Cîteva au decis să mă urmărească tot croncănind, dar le-am aruncat cîteva coji de pîine şi m-au lăsat în pace.


Ciori sure = ciori grive = ciori cenuşii (Corvus corone cornix)

Ah. Am mai văzut cîţiva auşei-cu-cap-galben în stuful de la lacul din deal. Şi un fel de scuză — nici mie nu-mi place cum au ieşit fotografiile cu ramă şi semnătură, a fost un experiment, nu a reuşit, dar să refac fotografiile nu văd sensul.


Auşel-cu-cap-galben (Regulus regulus)


Piţigoi mare (Parus major)

Cît despre piţigoi... Am menţionat în postarea despre Kiev că acolo piţigoii sunt mai curajoşi şi se apropie mult de oameni. Cred că depinde mult de frig şi numărul de păsări. Azi, la temperatură negativă am întîlnit un stol numeros (peste 30 de păsări, zburau împreună cu inăriţele, dar cu un etaj mai jos) şi majoritatea au acceptat fără probleme să mănînce direct din mînă. Foamea îi face curajoşi şi pe "ai noştri". Dacă-s mulţi la unu :)

sâmbătă, 14 februarie 2009

Deosebirea dintre cioară şi corb

Nu mă voi aprofunda în hăţişuri genetice, biologice şi taxonomice. Voi oferi cîteva indicii esenţiale care vă vor ajuta să deosebiţi cioara de corb. În Moldova unica problemă poate să apară în cazul ciorii-de-semănătură (1), pentru că cioara grivă e sură pe piept şi iese din ecuaţie.


Cioară-de-semănătură (Corvus frugilegus)


Corb (Corvus corax)

1. Dimensiunea — Corbul are 56-69 cm înălţime şi pînă la 130 cm între aripile desfăcute. Cioara-de-semănătură ajunge pînă la 49 cm înălţime şi pînă la 94 cm cu aripile desfăcute. Vizual diferenţa este impresionantă. Toţi cei care văd pentru prima dată corbul de aproape sunt surprinşi de mărimea acestuia.

2. Ciocul - Cel mai uşor indiciu cînd pasărea este departe şi dimensiunea nu poate fi uşor evaluată. La cioara-de-semănătură ciocul este alb, ascuţit şi fără păr. Corbul are ciocul negru, curbat şi gros, cu partea superioară a bazei acoperită de păr negru gros. De asemenea este uşor de identificat după raportul dintre cioc şi cap. Ciocul e mult mai mare la corb.

3. Coada - în zbor coada corbului în majoritatea timpului (cînd nu face virajuri) are formă de romb, pe cînd la cioara-de-semănătură e evantai.

4. Glasul - Croncănitul corbului este mai sonor, mai cu voce decît al ciorii. Pare nazalizat (iertaţi-mi termenul). E şi mult mai puternic. Cioara are croncănit mai sec, hai hîrîit, fără rezonanţa corbului.

5. Zborul - Corbul va fi văzut cel mai des zburînd la unu-doi metri de-asupra pămîntului, foarte jos. Planează mult mai lung, dă din aripi mai rar. Cioara preferă să zboare pe distanţele mari mai înalt, de obicei mai sus de zece metri.


Corb în zbor.

În timpul zborului guşa mai mare a corbului iese în evidenţă. În imaginea de mai sus identificarea se face imediat după coada-romb şi raportul dintre cioc şi cap. Informaţia de mai sus este bazată pe propria experienţă aşa că orice sugestii care ar face textul mai util sunt binevenite.

(1) Paradoxal cioara-grivă nu întotdeauna este sură :) În Moldova avem doar subspecia cornix a speciei Corvus corone. În vestul Europei Corvus corone corone e negru integral şi oferă mai multe şanse de confuzie cu corbul datorită ciocului asemănător — şi la formă şi la părul care acoperă baza. În lista lui Denis Lepage este inclus Corvus corone corone ca specie ce poate fi întîlnită în Republica Moldova. Probabil e o greşeală. Pînă nu văd nu cred.


Escapadă la Kiev



Vineri, la 30 ianuarie nitam-nisam am decis să plec la Kiev. Nu fusesem niciodată, decît în trecere. Am stat o singură zi — sîmbăta — şi cum nu am făcut nici un itinerar şi nu aveam nici un obiectiv, am văzut doar cîteva străzi, o mulţime de demonstraţii şi proteste şi o insulă. Din păsări am reuşit să fotografiez doar comune. Ciori, vrăbii, piţigoi. Apropo, piţigoii în Kiev sunt mai curajoşi decît cei din Chişinău, probabil sunt deprinşi să fie hrăniţi din mînă.


Piţigoi mare (Parus major)


O cioară grivă pe podul pentru pietoni.


Ciori grive se scaldă în reflecţiile clădirilor din centrul Kievului văzute de pe insula Trukhaniv.


Spre deosebire de Chişinău în Kiev am văzut mult mai multe ciori grive decît de semănătură.


Revoluţia continuă...

duminică, 8 februarie 2009

Buteo buteo la Butuceni

Am fost sîmbătă dimineaţa la Butuceni. Am văzut mulţi corbi şi şorecari comuni. Pun acum şorecarii fără mult text, cu promisiunea că adaug nişte ciocîrlani romantici şi nişte corbi în zilele următoare.




Şorecar-comun, subspecia vulpinus (Buteo buteo vulpinus)

Şorecarii foloseau curentul de aer vertical format de defileu lîngă podul peste Răut ca să urce cîteva sute de metri şi să plece unde le trebuia. Era un fel de pistă de decolare folosită de şorecari şi corbi. A fost un caz cînd 14 astfel de păsări s-au adunat acolo concomitent. Desigur că numeroasele coţofene locale nu puteau răbda această invazie. Pe corbi îi lăsau în pace că primesc bătaie, dar de şorecari s-au apucat serios.




Şorecar-comun urmărit de coţofană (Pica pica)


Ghici unde-i pasărea.

Arhivă blog

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.