NEW:Info in English
M-am provocat să fotografiez 273 de specii de păsări din Moldova. Acum am fotografiate 198 de specii.
joi, 27 noiembrie 2008
Peripeţii pe Ichel şi un ochiuboului
Vă daţi seama că nu mi-i a postări lungi...
#69. Ochiuboului (Troglodytes troglodydes)
Noroc de această spinofilă, care a dat un pic de sens efortului. O mai urmărisem şi lîngă Lopăţica, dar fără mult folos.
Noroc de această spinofilă, care a dat un pic de sens efortului. O mai urmărisem şi lîngă Lopăţica, dar fără mult folos.
miercuri, 26 noiembrie 2008
A suta postare: o fotografie la care ţin mult
Admiram în doi ruinele cetăţii genoveze din oraşul Theodosia. Spre deosebire de cetatea din Sudak, aceasta nu este deloc îngrijită. Are şi feng-shui prost ;) — se află chiar în vecinătatea bazei militare ruseşti. Primblîndu-ne pe cărările cele mai nepopulare, printre scaieţi şi mărăcini, am fost martorii unui eveniment — un sfrîncioc îşi hrănea puii, aflaţi într-un cuib chiar pe sol. Nu aveam obiectiv zoom şi toate fotografiile au fost făcute cu obiectivul din kit.
Sfrînciocul roşiatic observă inamicii
De obicei păsările mă observă primele. De data asta a fost invers. Sfrînciocul a înţeles că i-am depistat cuibul şi a trecut la atac. A început să strige la noi, apropiindu-se din ce în ce mai mult, pînă a aterizat pe gardul din sîrmă ghimpată care împrejmuia, în dulce stil sovietic, baza militară, chiar în faţa noastră. Ne certa ca o vecină inundată. Şi-a atins scopul — ne-a captat atenţia.
De obicei păsările mă observă primele. De data asta a fost invers. Sfrînciocul a înţeles că i-am depistat cuibul şi a trecut la atac. A început să strige la noi, apropiindu-se din ce în ce mai mult, pînă a aterizat pe gardul din sîrmă ghimpată care împrejmuia, în dulce stil sovietic, baza militară, chiar în faţa noastră. Ne certa ca o vecină inundată. Şi-a atins scopul — ne-a captat atenţia.
Sfrîncioc-roşiatic (Lanius collurio)
E o pasăre fotografiată des pe sîrmă ghimpată (vedeţi la phenolog, la păsărarii ucraineni, în Grecia şi nu numai). Explicaţia: cu toate că e puţin mai mare decît o vrabie — are pînă la 18 cm lungime — e o pasăre care vînează inclusiv rozătoare mici! După ce le ucide cu o lovitură cu ciocul puternic în ceafă, anină victimile de crengile cu spini, sau, mai noi (de vreo sută de ani) în sîrma ghimpată.
Pasărea dată s-a convins că mi-a atras atenţia şi m-a lăsat la vreo trei metri, după care a început, tot hămăind la noi, să sară de pe un stîlp pe altul, ca să ne distragă de la cuib. Dacă vedea că tăgăduim, se apropia iar şi striga pînă nu o urmam. Conştienţi de deranjul creat, absolut întîmplător, fie zis, am ascultat sfrînciocul cu plăcere şi ne-am lăsat duşi vreo treizeci de metri pînă acesta cu un pufnet nemulţumit ne-a lăsat în plata Domnului.
Ceea ce mă grăbesc să fac şi eu — vedeţi ora apariţiei acestui text :)
Vai ce onoare... Aceasta e a suta postare.
Pasărea dată s-a convins că mi-a atras atenţia şi m-a lăsat la vreo trei metri, după care a început, tot hămăind la noi, să sară de pe un stîlp pe altul, ca să ne distragă de la cuib. Dacă vedea că tăgăduim, se apropia iar şi striga pînă nu o urmam. Conştienţi de deranjul creat, absolut întîmplător, fie zis, am ascultat sfrînciocul cu plăcere şi ne-am lăsat duşi vreo treizeci de metri pînă acesta cu un pufnet nemulţumit ne-a lăsat în plata Domnului.
Ceea ce mă grăbesc să fac şi eu — vedeţi ora apariţiei acestui text :)
Vai ce onoare... Aceasta e a suta postare.
marți, 25 noiembrie 2008
Încă un oaspete de iarnă — scatiul
Auşel-cu-cap-galben (Regulus regulus)
Piţigoi sur (Parus palustris)
Piţigoi-de-brădeţ (Parus ater)
#68. Scatiu (Carduelis spinus), femelă
Cu toate că e sedentar în Carpaţi, scatiul în Republica Moldova poate fi văzut numai la iernat, de prin sfîrşitul lunii octombrie. Masculul are capul negru şi dungi galbene pe aripi. Femela, în imagine, e uniform colorată cenuşiu-verzui cu pete-dungi întunecate.
Începînd cu 1994 scatiul are un monument în Sankt-Petrersburg. Cu ce ocazie? Aflaţi dacă ştiţi engleza sau rusa.
Începînd cu 1994 scatiul are un monument în Sankt-Petrersburg. Cu ce ocazie? Aflaţi dacă ştiţi engleza sau rusa.
luni, 24 noiembrie 2008
Duminică la Valea Morilor - lista de specii întîlnite
Trei fotografii:
Guguştiuc (Streptopelia decaocto)
Cioară-de-semănătură (Corvus frugilegus)
Cinteză (Fringilla coelebs)
Lista de 14 specii văzute (numărul de indivizi) :
Guguştiuc (2), Cioară-de-semănătură (2), Vrabie-de-cîmp (50+), Coţofană (2), Cioară grivă (10+), Piţigoi mare (20+), Piţigoi albastru (7-8), Piţigoi sur (1), Pescăruş-rîzător (10+), Porumbel de stîncă (10+), Cinteză (~25), Ciocănitoare-de-grădini (2), Ţiclean (2), Gaiţă (1).
sâmbătă, 22 noiembrie 2008
Doi guguştiuci zgribuliţi şi o poveste de trezit maturii
Guguştiuc (Streptopelia decaocto)
Cu toate acestea guguştiucul este o specie foarte recentă pentru Basarabia. În Chişinău a fost depistată pentru prima dată în 1957. Erau pe atunci patru perechi. Peste trei ani erau deja 400 de perechi. Ultimile estimări identifică o scădere a numărului de guguştiuci pînă la 260 de perechi. [1]
Această specie a pornit în anii 50-60 o campanie eficientă de colonizare. Din sudul Asiei s-a extins rapid în Europa, apoi prin Bahamas şi Florida a acoperit SUA şi Mexicul.
Cu totul altă poveste
Una din versiunile succesului guguştiucilor în SUA este nişa ecologică liberă lăsată de porumbeii migratori (Ectopistes migratorius). La începutul secolului XIX aceasta era specia cu cea mai mare populaţie din lume. Peste trei miliarde. În timpul migraţiei pe continentul nord-american erau atestate stoluri de un miliard de păsări, care ocupau 2.5 km lăţime şi 450 de kilometri (300 mile) lungime.
În 1914 a murit ultimul porumbel migrator.
Această pasăre a dispărut numai datorită oamenilor. Vînătoarea simplă, a făcut-o cea mai ieftină carne pe pieţele din SUA. I se mai zicea şi carnea robilor. Vînătorii trimiteau vagoane întregi de porumbei spre oraşele din est. În 1878 a fost atestat un caz cînd un singur vînător a transportat într-o zi 3 milioane de porumbei la piaţă.
Despre această fantastică realizare a civilizaţiei umane mai puteţi citi:
În engleză - pe wikipedia
În rusă - pe un website despre miracole
[1] Date din "Diversitatea şi particularităţile biologice-ecologice a ornitofaunei oraşului Chişinău" de Natalia Vasilaşcu.
Şi mii de ani au trebuit: păsări de pradă re-identificate (actualizat)
Datele noi sunt cu text verde.
Am relatat la 14 octombrie despre şoimul-rîndunelelor pe care l-am urmărit lîngă satul Hîrtopul Mare. Am pus acolo şi cinci fotografii. Cei patru apostoli erau de fapt trei - Luca şi Matei. Doar că invers. Şoimul-rîndunelelor era de fapt trei specii diferite - un uliu porumbar, un erete de stuf şi şoimul-rîndunelelor deja menţionat.
Am relatat la 14 octombrie despre şoimul-rîndunelelor pe care l-am urmărit lîngă satul Hîrtopul Mare. Am pus acolo şi cinci fotografii. Cei patru apostoli erau de fapt trei - Luca şi Matei. Doar că invers. Şoimul-rîndunelelor era de fapt trei specii diferite - un uliu porumbar, un erete de stuf şi şoimul-rîndunelelor deja menţionat.
Corectarea a fost posibilă datorită lui Cosmin-Ovidiu Manci care a semnalat greşeala şi a lui Ştefan-Emanuel Baltag de la Grupul Bios care a corectat-o.
Revin cu fotografiile originale şi cîteva adiţionale care, chiar dacă sunt de calitate proastă, s-au adeverit a fi utile:
#65. Uliu-porumbar (Accipiter gentilis) sau/şi #67. Uliu-păsărar (Accipiter nisus) în colţul din sus-stînga şi colţul din jos-dreapta
22 noiembrie: Nu pot să nu am încredere în biologul Călin Hodor, care afirmă că cele trei specii sunt... patru! Citez din primul mesaj, înaintea publicării fotografiilor de mai sus: "In fotografia 4, se afla un juvenil de uliu pasarar, posibil un mascul avand in vedere capul mic si rotund."
Şi în al doilea mesaj: "In ceea ce priveste colajul cu pasarile de prada, daca tot s-a stabilit si eretele eu sunt absolut convins ca atunci ai 4 specii, pentru ca sunt absolut convins ca ai si un juvenil de uliu pasarar."
E adevărat că din seria de fotografii de mai sus, cea din colţul sus-stînga şi cea din colţul de jos-dreapta au fost făcute primele, cu vreo 5 minute înainte de celelalte. Şi prima pasăre şi a doua fugăreau o coţofană. Îmi este încă greu să cred că am avut o asemenea şansă - să văd trei răpitoare într-o fîşie de protecţie de 1 kilometru lungime într-un interval de o oră. Eretele, după cum am menţionat, a apărut a doua zi. Şi tot în a doua zi am fotografiat şi şorecarul comun de la Goian. Şi n-am reuşit nici o fotografie decentă!
Şi în al doilea mesaj: "In ceea ce priveste colajul cu pasarile de prada, daca tot s-a stabilit si eretele eu sunt absolut convins ca atunci ai 4 specii, pentru ca sunt absolut convins ca ai si un juvenil de uliu pasarar."
E adevărat că din seria de fotografii de mai sus, cea din colţul sus-stînga şi cea din colţul de jos-dreapta au fost făcute primele, cu vreo 5 minute înainte de celelalte. Şi prima pasăre şi a doua fugăreau o coţofană. Îmi este încă greu să cred că am avut o asemenea şansă - să văd trei răpitoare într-o fîşie de protecţie de 1 kilometru lungime într-un interval de o oră. Eretele, după cum am menţionat, a apărut a doua zi. Şi tot în a doua zi am fotografiat şi şorecarul comun de la Goian. Şi n-am reuşit nici o fotografie decentă!
Şoimul-rîndunelelor (Falco subbuteo)
Iată citatul din mesajul dlui Baltag: "cel mai probabil Falco subbuteo...dubii ar fi pentru o specie accidentala la noi (Falco eleonorae), insa din aceste fotografii nu imi pot da seama exact; oricum sa nu visam si cel mai probabil Falco subbuteo (Soimul randunelelor)".
#66. Erete-de-stuf (Circus aeruginosus)
Mi-ar fi interesantă o descriere pas-cu-pas a procesului de identificare, mai ales la ultima pasăre, care, pentru ochiul meu de diletant nu prea se deosebeşte de şorecarul-comun (Buteo buteo). Pe de altă parte, care-i sensul să cercetezi cu orele nişte fotografii aiurea, dacă poţi în acest timp să pleci pe dealuri şi să faci altele, mai reuşite? ;)
joi, 20 noiembrie 2008
Valea Trandafirilor: concurenţă între ţicleni şi o veveriţă
Există un loc tainic la Valea Trandafirilor în care treci în altă dimensiune. Se află la scurgerea unui rîuleţ în unul din lacuri, care crează o tentativă de mlaştină. Un fel de deltă. Sălcii bătrîne camuflează locul de două alei adiacente. Aici vin rar pescarii şi foarte rar vizitatorii. Oferind un loc ideal de adăpat Poeniţa mişună de păsări şi mamifere în tot cursul anului.
Valea Trandafirilor. Noiembrie 2008.
Nu e vorba de locul din imaginea de mai sus ;)
Sufletele locului sunt un stol de piţigoi mari, o pereche de ţicleni (i se mai spune ţoi sau scorţar), o veveriţă, o familie de şobolani, un grup de 5-6 lişiţe şi o pereche de găinuşi-de-baltă. Mai trec pe-acolo multe ciori, în special cu înnoptatul şi încă două perechi de ţicleni care vin la mîncare şi se ciondănesc cu gazdele.
De la o vreme dau des prin poeniţă cu pîine şi seminţe de floarea-soarelui. Ultimele le pun în trei locuri preferate de piţigoi şi ţicleni. De obiceii primii vin piţigoii. Aşa a fost şi în acest caz:
Piţigoi mare (Parus major)
După care îşi face apariţia perechea de ţicleni. Aceştia monopolizează resursele şi zburătăcesc vecinii mai mici. Dejghiocă 5-6 seminţe şi le mănîncă în apropiere, după care iau cîte o sămînţă şi o ascund în copacii din jur. O bat cu ciocul în ridurile copacilor şi uneori o camuflează cu muşchi sau frunze. Mă întreb dacă ţin minte toate locurile - într-o oră fiecare ţiclean ascunde pînă la 100 de seminţe. Desigur că multe vor fi găsite de ciocănitori şi piţigoi.
Scenariul nu este întotdeuna acelaşi. De această dată prima a venit la răsărită... o veveriţă!
După care îşi face apariţia perechea de ţicleni. Aceştia monopolizează resursele şi zburătăcesc vecinii mai mici. Dejghiocă 5-6 seminţe şi le mănîncă în apropiere, după care iau cîte o sămînţă şi o ascund în copacii din jur. O bat cu ciocul în ridurile copacilor şi uneori o camuflează cu muşchi sau frunze. Mă întreb dacă ţin minte toate locurile - într-o oră fiecare ţiclean ascunde pînă la 100 de seminţe. Desigur că multe vor fi găsite de ciocănitori şi piţigoi.
Scenariul nu este întotdeuna acelaşi. De această dată prima a venit la răsărită... o veveriţă!
Veveriţă (Sciurus vulgaris)
Prima dată am văzut o veveriţă mîncînd răsărită. Le hrănisem cu nuci, unele luau chiar şi coji de pîine, dar nu mi-a dat în cap pînă acum să le servesc cu răsărită.
Ţiclenii au întîrziat. Primul a aşteptat pe tulpina copacului, cu un metru mai sus, timp de zece minute, pînă roşcata s-a dus la celelalte două locuri cu hrană şi a început să care...
N.B. Observaţi în prima imagine amplasarea degetelor ţicleanului - opuse două cîte două. Această construcţie îi permite să meargă cu capul în jos pe scoarţa copacului.
Ţiclenii au întîrziat. Primul a aşteptat pe tulpina copacului, cu un metru mai sus, timp de zece minute, pînă roşcata s-a dus la celelalte două locuri cu hrană şi a început să care...
N.B. Observaţi în prima imagine amplasarea degetelor ţicleanului - opuse două cîte două. Această construcţie îi permite să meargă cu capul în jos pe scoarţa copacului.
Ţiclean (Sitta europaea)
Între timp, la tulpina altui copac, veveriţa a început să îngroape seminţele :) Una cîte una, fiecare într-un loc diferit. S-a învîrtit veveriţa cu vreo zece seminţe aşa, pînă a înţeles că e lucru ineficient şi s-a apucat iarăşi de mîncat.
luni, 17 noiembrie 2008
Mănăstirea Hîncu: un sturz-de-vîsc
Mănăstirea Hîncu, noiembrie 2008, de pe dealul de vizavi
Pe lîngă miile de grauri pe care le-a adunat via în această duminică, am fotografiat şi un sturz-de-vîsc, un oaspete de iarnă pentru Basarabia. Pasărea mi-a atras imediat atenţia - seamănă cu ghionoaia cenuşie la dimensiuni, zbor, poza cu care te urmăreşte din vîrful copacului şi mişcări - rare, aproape doar cu capul. Are însă nişte pete mari negre pe piept şi ciocul mai scurt.
#64. Sturz-de-vîsc (Turdus viscivorus)
Sturzul-de-vîsc poate fi văzut începînd cu toamna tîrziu chiar şi în stoluri de sute de indivizi. Se hrăneşte în această perioadă cu fructe, pomuşoare şi seminţe. E cel mai mare sturz (fam. turdide) care poate fi întîlnit la noi.
Şi pentru că tot am pomenit-o, adaug la fotografiile slabe de mai sus, o ghionoaie cenuşie care medita ascultînd muzica minunată a corului mănăstirii, care străbătea în valuri prin pîcla dintre dealuri.
Ghionoaie cenuşie (Picus canus)
Pentru a fi găsit şi de reformaţi, adaug şi denumirea păsării cu î din a: iată puţină informaţie în plus de pe eukarya.ro despre sturzul-de-vâsc.
vineri, 14 noiembrie 2008
O sesiune foto pentru testarea obiectivului în condiţii ideale
Vrabie-de-casă, mascul (Passer domesticus)
Vrabie-de-casă, femelă
Portret 3/4
Desigur că toate fotografiile sunt micşorate. Ultima e cea mai aproape de mărimea originală. La exponenţialitatea cu care se dezvoltă tehnologiile digitale, cred că voi prinde încă în cursul vieţii mele un obiectiv care să permită mărirea fotografiei pînă la nivelul celulelor :)
Portret 3/4
Desigur că toate fotografiile sunt micşorate. Ultima e cea mai aproape de mărimea originală. La exponenţialitatea cu care se dezvoltă tehnologiile digitale, cred că voi prinde încă în cursul vieţii mele un obiectiv care să permită mărirea fotografiei pînă la nivelul celulelor :)
joi, 13 noiembrie 2008
Păsări călite - un botgros
Iată stau şi mă jelui ca o babă bătrînă, dar între timp în Moldova au venit oaspeţii de iarnă. Migraţia sezonieră, în cazul păsărilor este în ambele sensuri - unele păsări pleacă, iar altele, din nordul Europei poposesc la noi. Printre acestea din urmă şi botgroşii. Am descoperit unul în Grădina Publică Ştefan cel Mare acum cîteva zile, dar se ţinea doar de vîrful copacilor. Pun fotografia cea mai reuşită, pentru prezentarea speciei, dar rămîn cu speranţa unor întîlniri mai apropiate cu acest bosumflat.
#63. Botgros / ciocgros, femelă (Coccothraustes coccothraustes)
Masculul-botgros are capul roşu aprins, femela mai mult brună-cenuşie. Este mai mare decît o vrabie. Cam cît un ţiclean. Vine în Moldova la începutul lui noiembrie.
Referinţe:
Cîteva detalii şi o discuţie pe animale.ro
luni, 10 noiembrie 2008
Un sitar-de-pădure mort în centrul Chişinăului
Cum a ajuns această becaţină comună acest sitar-de-pădure în Chişinău - nu-mi pot da seama. O fi fost lovit de un avion? Părea să fie lovit în cap. În jur, pe strada Armeană, între Bucureşti şi Şciusev nu sunt clădiri înalte. Era pe un capac de beton în apropiere de restaurantul Oraşul Vechi.
#62 (???) Sitar-de-pădure (Scolopax rusticola)
Sitarul-de-pădure e o specie obişnuită în perioada de migraţie. În Moldova e întîlnit în luncile rîurilor şi în sectoarele împădurite. Migrază treptat înspre sudul Europei şi Asiei şi nordul Africii. (conform volumului Păsări).
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
Răţoii şi-au făcut tunning şi-s gata de nuntă
Azi pe heleşteul de la dendrariu odihnea un cîrd de vreo 20-25 de raţe. Cam jumate răţoi. Nu se lăsau hrăniţi uşor - păstrau distanţa de trei metri. În jur erau mulţi vizitatori. Vara, dacă eram singur, mai că veneau să ciugulească din mînă.
Mai tîrziu, doi copii, supravegheaţi de mamă, vor arunca fericiţi în raţe cu pietre. Le-am făcut observaţie, la care mama scandalizată m-a apostrofat "Ostavite detei v pokoe. Oni tak razvivaiutsa..." (Lăsaţi copiii în pace. Ei aşa se dezvoltă.)
Partea flămîndă a cîrdului de raţe s-a apropiat, altele vreo 10 dormeau pe insuliţe vegetale.
Patru flăcăi se duc la fete.
Frumoasa cîrdului.
Raţă mare, mascul (Anas platyrhynchos)
Copiii se dezvoltă...
Mai vezi şi acelaşi cîrd de raţe la 9 august (toate cafenii) şi o raţă mare din Valea Trandafirilor care s-a apropiat la un metru de mine.
joi, 6 noiembrie 2008
Un măcăleandru la Lopăţica
Iată calul.
Iată familia de ciuperci.
Iată o gîză (Episyrphus balteatus).
Iată a doua.
#61. Măcăleandru (Erithacus rubecula)
Tot acelaşi măcăleandru. Ursul era, desigur, o glumă :)
Informaţii suplimentare:
Locul exact pe Google maps
O fotografie mai reuşită cu un măcăleandru
Altă fotografie mai reuşită
Locul exact pe Google maps
O fotografie mai reuşită cu un măcăleandru
Altă fotografie mai reuşită
marți, 4 noiembrie 2008
Pasărea-jurnalist
Coţofana (Pica pica)
Şi dacă mai adăugăm faptul că îi place să întoarcă lucrurile cu picioarele-n sus...
Ultima ştire despre Porumbacu
Celălalt porumbel rănit - Dorinel - a dispărut din Grădina Publică. Nu l-am mai văzut de vreo zece zile. Oricum, am decis să nu mai fac asemenea operaţii - păsările rănite fac parte din natură. Au existat tot timpul şi au fost primile victime ale animalelor de pradă. Aşa funcţionează selecţia naturală. Ajutorul omului, cît de înduiuşător nu ar fi, este totuşi o intervenţie în natură şi nu mă voi ocupa cu asta.
(Desigur că dacă voi vedea ultima Dropie din Moldova aninată în vre-un gard, o să-i dau drumul, dar asta e alt caz. Pe de altă parte nici porumbeii de stîncă nu sunt păsări sălbatice şi fără om nu ar rezista deloc...)
Iată şi două fotografii cu Porumbacu:
Piciorul operat arată bine, rănile s-au cicatrizat. Degetul din spate e într-o poziţie nefirească şi nu se mişcă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Vă puteţi abona la acest blog
Postări
Comentarii
