vineri, 2 decembrie 2011

A opta expediţie la Goian

Sunt aşa locuri pe lîngă care treci cu maşina şi îţi pare rău că nu ai timp să coteşti spre ele. Sau să opreşti şi să le priveşti îndelung. În drumurile spre Soroca astfel de locuri aveam trei. Primul era valea care se deschide imediat după Peresecina. Al doilea era defileul Răutului în drept cu satul Roşieticii Vechi. Al treilea era cotitura spre Floreşti. Din copilărie credeam că după acea cotitură începe cea mai nemaipomenită Moldovă.

Pe alte drumuri - alte astfel de locuri. În drumul spre Criuleni aşa o atracţie e defileul Goian. În octombrie 2008 am decis că am timp pentru minuni şi am mers acolo în prima expediţie. Am văzut asta:

Defileul Goian în octombrie.

Sîmbăta trecută am mers încolo a opta oară. Însoţit de ornitologul Vitalie Ajder am observat 30 de specii. Lista făcută de Vitalie e în subsolul acestei postări. Problema acvilei X sau a şorecarului încălţat/comun a fost pusă în postarea precedentă şi încă nu şi-a găsit rezolvare acceptabilă. Pun aici cîteva fotografii făcute în timpul acelei primblări de 20 de kilometri.

Presură galbenă (Emberiza citrinella)

Presură galbenă (Emberiza citrinella)

Ghionoaie cenuşie (Picus canus)

Fazan (Phasianus colchicus), mascul

Botgros (Coccothraustes coccothraustes)

Ciocănitoare de grădini (Dendrocopos syriacus), Hallo Florian :)

Şorecar comun (Buteo buteo)

Uliu păsărar (Accipiter nisus), mascul

Ţicleni şi piţigoi ciugulesc seminţe căzute pe marginea drumului. 




Goian 25.11.2011
Denumirea in latina
Denumirea populara
Numar exemplare
sex
Dendrocopos major
Ciocanitoarea pestrita mare
9

Dendrocopos syriacus
Ciocanitoarea de gradini
1

Picus canus
Ghionoaie sura
1

Galerida cristata
Ciocarlan
1

Regulus regulus
Ausel cu cap galben
10

Turdus merula
Mierla
6
Mascul
Turdus pilaris
Cocosari
20

Troglodytes troglodytes
Ochiubouluiu
1

Sitta europea
Ticlean
3

Carduelis cardulis
Sticlete
5

Carduelis cannabina
Canepar
10

Parus major
Pitigoi mare
20

Parus caeruleus
Pitigoi albastru
16

Parus palustris
Pitigoi sur
4

Passer montanus
Vrabie de camp
18

Passer domesticus
Vrabie de casa
2

Strunus vulgaris
Graur
2

Pica pica
Cotofana
6

Garrulus glandarius
Gaita
7

Coccothraustes coccothraustes
Botgros
1

Emberiza citrinella
Presura galbena
30

Columba livia domestica
Porumbel domestic
20

Streptopelia decaocto
Gugustiuc
6

Corvus frugilegus
Cioara de semanatura
10

Corvus corax
Corb
2

Buteo buteo
Sorecar comun
4

Acipiter nisus
Uliu pasarar
1
Mascul
Circus aeruginosus
Erete de stuf
1

Pase ater
Pitigoi de bradet
1?

Aquila ????
Acvila ????
1?






8 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari pentru iesire, sper sa ajung la vara si eu la Goian!

Ia uite ce am vazut eu la Congaz in drum spre Taraclia:

http://fieldherping.eu/Forum/viewtopic.php?f=35&t=971

Pe curand,
Vlad

Ion Grosu spunea...

Oho-ho :)

Felicitări! O să-l caut.

Ion Grosu spunea...

Apropo, ce obiectiv ai folosit pt. fotografia cu șoimul?

Vitalie spunea...

nu am pus fazanul in lista constient...desi am mai auzit unul, oricum nu raman incantat de prezenta lui.

Ion Grosu spunea...

Jos discriminarea ornitologică! :)

Vitalie spunea...

traiasca fazanii, pacat ca o sa ramanem doar cu ei in final..:D

Florian spunea...

I saw that, yes :) next visit!

Anonim spunea...

Multi ma intreaba de obiective si setari, iar eu am impresia ca mi se adreseaza in greaca veche :)

De cand ma stiu `vanator de serpi` folosesc doar P&S, intai Panasonic iar acum Fuji. :)

Destul ca am un binoclu de gat, nu am nevoie de cateva kilograme de sticla in plus :)

Asta e, sacrific claritate ; castig mobilitate.

Vlad

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.