duminică, 29 martie 2009

Marea peripeţie de la Goian 1

A cincea călătorie la Goian a avut loc în condiţii de îmbulzeală intimă cu oamenii locului în microbuzul 130. Cum în vîrful dealului la intrarea în Goian s-au mai repezit vreo zece pasageri, am decis să ies, cu toate că doream să ajung pînă la Coşerniţa.

Bine am făcut.

Am coborît dealul prin sat, am inhalat praf de pămînt strămoşesc, ridicat de... eu ce scriu romane aici? Nici un fel! Să menţinem nivelul ştiinţific al blogului. Deci, harta expediţiei cu traseu (se citeşte din colţul de jos stînga spre sus-centru):


Cum cele trei postări planificate au fost sortate după specii şi nu cronologic, vă prezint primul cocostîrc din această primăvară. Mînca pe marginea drumului şi avea vizibilitate prea bună în toate direcţiile. M-am apropiat pînă am văzut că mă urmăreşte atent şi m-am aşezat. Şi-a continuat mersul şi mîncarea.


Peste vreo 10 minute a decis să treacă Ichelul.


Şi a aterizat într-un loc cu iarbă naltă, despărţit de drum de un dîmb. Ei, mi-am zis, acu-i acu :)

Am trecut Ichelul pe pod şi m-am tolănit pe iarbă şi înanintam pe brînci. Din urmă s-a oprit o maşină cu oameni intrigaţi (eram în camuflaj, poate s-or fi gîndit că-s vînător). Dar chestia a durat, pentru că la fiecare cîţiva metri mă opream şi verificam ţinta aşa că maşina a plecat. Ţinta a decis să moţăie şi să încerce să adoarmă. Am ajuns cu bine la dîmb şi i-am făcut vreo 20 de cadre printre buruiene. Am avut timp chiar să aranjez elementele de pe fundal. Voila!


După, tot pe brînci m-am întors, dar se vede că pasărea m-a zărit pentru că a trecut Ichelul înapoi.

Acum o pauză cu dedicaţie unui cititor fidel — Vlad Cioflec — mare amator de reptile:


Guster, femelă, 2 ani şi 3 luni (Lacerta viridis viridis)

Deja spre sfîrşitul călătoriei, din coada iazului de jos de lîngă staţiunea Satul Moldovenesc, am speriat trei stîrci. Am crezut atunci că toţi trei sunt roşii, ca cel pe care mi-am focusat obiectivul, dar acasă am înţeles că cel puţin unul era stîrc cenuşiu:

Stîrc roşu (dreapta) şi stîrc cenuşiu (să vă scriu stînga sau vă daţi seama?)

Mare păcat că m-au văzut primii, locaţia permitea o apropiere lejeră, fără a le deranja. Doi stîrci au zburat spre est, dar unul a făcut rotocol peste casele din preajmă şi s-a îndreptat spre mine. De obicei în aşa cazuri cad în genunchi în faţa creaţiei divine ca să par mai mic şi să nu o sperii. Aşa că stîrcul roşu, membru de onoare a Cărţii Roşii din Republica Moldova, m-a survolat şi a plecat spre sud.


#82. Stîrc roşu (Ardea purpurea)

Aşteptaţi cu nerăbdare partea a doua şi partea a treia ale călătoriei cu o vulpe, un erete de stuf, un şorecar mort şi doi vii, corbi, un şoim şi încă două specii noi pentru acest blog.




6 comentarii:

nastea spunea...

comedie, nu alta (cu accent pe primul e)

Dragos Bora spunea...

Frumos, bravo! :-)Cel mai mult mi-a placut harta / desnul /schitza. :-)

Anonim spunea...

Salutare!

Am vazut acum dedicatia de pe blob, si sunt profund impresionat.

Si ca sa nu ramn dator, soparla in cauza este un guster - Lacerta viridis (ssp. viridis). De fapt, as putea spune ca e o gusterita, caci este o frumoasa femela.

Vlad - un cititor fidel

Ion Grosu spunea...

Vlad, sper că nu se supără că i-am divulgat şi vîrsta :D

Mulţumesc, am văzut postarea ta cu broaşte... Cum a ajuns broasca cu burta oranj în pachet?

Ion Grosu spunea...

Adică asta —

http://fieldherpforum.com/forum/viewtopic.php?f=1&t=23809

Anonim spunea...

Salutare. Imi place simtul tau al umorului. :)

Broasca aia cu burta faina, Buhaiul de balta cu burta rosie pe numele sau popular, sau Bombina bombina e dupa mine, una din bijuteriile naturii.

Insa pentru a fi apreciata la adevarata valoare, trebuie vizualizata intr-un acvariu ingust, ca si tritonii de altfel.

Cum e destul de delicat sa alergi dupa animaluze foarte rapide cu 2 kile de cristal in spate, l-am pasat Corinei.

Bird on (& happy herping)

Arhivă blog

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.