marți, 21 iulie 2009

Prima zi la Vîşcăuţi — vînătoarea de pescăruşi albaştri continuă

Pescăruşul albastru e cea mai pestriţă pasăre din Moldova. Mulţi o consideră şi cea mai frumoasă. Anul trecut, toată luna decembrie am încercat să-l fotografiez pe rîuleţul Ichel, lîngă satul Goian. Am făcut patru călătorii încolo, fără rezultate. În ultima am răcit de-a binelea şi am renunţat la urmărire. Pasărea e rapidă, discretă şi sperioasă.

Dacă vă este interesantă munca mea sisifică din iarnă, vedeţi acest rezumat:

27 noiembrie 2008: Am ratat pescăruşii albaştri — cinci întîlniri cu cel puţin 3 indivizi diferiţi — pe malul Ichelului. La săritura iresponsabilă peste Ichel (de pe un mal abrupt, cel puţin 4 metri lungime) mi-am deteriorat aparatul de fotografiat.

4 decembrie 2008: M-am pornit din nou la Goian de data asta după două specii: ca şi data trecută, după şorecarul comun, dar s-a adăugat şi pescăruşul albastru, care, pe un kilometru de Ichel se găseşte în cel puţin patru exemplare. [...]
M-am întors şi de data asta fără a-mi atinge nici un obiectiv. Pescăruşii i-am fotografiat de multe ori — niciodată clar.

18 decembrie 2008: Nu am renunţat şi am mers duminica trecută a patra oară la Goian cu acelaşi scop - fotografii de calitate cu pescăruşul albastru şi şorecarul încălţat. Ca de obicei ambele ţinte au fost ratate. Şorecarul nu a catadicsit să se arate, iar pescăruşul albastru, după unii, cea mai frumoasă pasăre din România, a fost prea atent şi rapid pentru o sesiune foto. E din păsările care trebuiesc pîndite la locurile preferate şi cum erau -4°... Nu am stat să-l aştept, dar oricum am răcit. Mă tem că a fost ultima expediţie din acest an.

Abia la 17 aprilie 2009 tot pe Ichel, dar deja la vărsarea în Nistru, lîngă Coşerniţa, am fotografiat cît de cît clar această pasăre. Calitatea pozelor lasă de dorit.

Şi iată că la 20 iunie m-am pornit împreună cu un grup de fotografi, organizaţi de Nicolae Pojoga şi Vlad Druc, să documentăm satul Văşcăuţi din raionul Orhei.



Am stat în sat trei zile. Am început să descopăr locurile şi băştinaşii zburători treptat-treptat, făcînd inspecţii circulare — la Dealul Chiriţei, la Peştera Boierului, la Izvorul Ovreiceişi alte locuri la fel de pitoreşti ca denumirile. Desigur că în acest sat, ca în alte sute de sate din Moldova, turcii nu au uitat să îngroape undeva o comoară mare.




Pui de codobatură albă (Motacilla alba)

Guster (Lacerta viridis)




Sfrîncioc roşiatic (Lanius collurio)


Cînepar (Carduelis cannabina)


Vrabie de casă, femelă (Passer domesticus)


Vrabie de casă, mascul (Passer domesticus)


Cît despre fotografiile cu pescăruşul albastru, le postez mîine ca să mai veniţi, să mai intraţi şi să ne bucuraţi :)


8 comentarii:

Anonim spunea...

Salutari tuturor!

Sopara este intradevar Lacerta viridis.

Si vad ca ii lipseste si o parte din coada.
E destul de interesanta cicatricea; nu cred sa fi fost vreun copil care sa se fi jucat cu soparla, sau de vreo pasare mai flamanda, caci atunci s-ar fi rupt mai de langa trunchi, intr-un mod sa zicem asa, clasic.

Tare mi-e ca a incasat-o de la alt guster. :)


Vlad Cioflec,

AKA Fanul nr.1 al ``Păsări din Republica Moldova``

PS: In august trec Prutul !!!

Ion Grosu spunea...

Ai viză? :(

Ce titluri din astea ai putea trece cu tine? http://karpatia.ro/shop/index.php?act=viewCat&catId=6

P.S. În august trec şi eu Prutul. Vreu să văd Bacăul, Bucureştii, am treabă la Tg. Mureş şi visez la Retezaţii lui Cosmin.

Anonim spunea...

Primit invitatie, lucram la viza... U know...

Legat de carti acum:

Le-am avut si evident citit :) pe toate, o parte le-am facut cadou, dar pot face rost de la SOR .

Importante sunt Hamlynu` si IBA din Romania ( ca am colaborat si noi :))

Restu sunt oarecum pentru incepatori.

Da-mi un mail sa stabilim detalii.

Happy birding!

Vlad

cosmln spunea...

pai nu visa... hai

cosmln

ANdrei spunea...

Superbe fotografii! Am să vă răsfoiesc tot blogul.

viorc spunea...

Stimate domn Ion Grosu,
Ati scris ca puteti identifica orice din lumea pasarilor. Eu, Viorel Capatina, am facut o excursie in Bucovina. Aici, undeva in padure pe cand faceam o plimbare romantica cu iubita mea, am gasit un cuib prin iarba. Era cazut dintr-un copac! L-am luat si l-am fotografiat. Nu stiu ce pasare ar fi putut sa-l in construiasca insa este perfect!

viorc spunea...

nu stiu cum as putea sa va trimit fotografia ca sa intelegeti despre ce vorbesc. Cred ca ce-l mai bine ati intra pe blogul meu si poate asa sa imi puteti scrie despre ce este vorba! blogul meu este http://viorc.blogspot.com
Va multumesc mult!
Cu stima si prietenie, Viorel Capatina

Ion Grosu spunea...

Dragă Viorele, nu pot să te ajut. Chiar nu ştiu ce pasăre a făcut acel cuib. O să dau lincul la blogul tău pe lista ornitologilor români să-şi rupă ei capetele.

De ce e important pentru tine să afli specia?

Arhivă blog

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.