joi, 10 iunie 2010

Păsări de prin alte părți

Păsările care urmează nu pot fi incluse în lista de specii pentru provocarea explicată mai sus, pentru că sunt fotografiate în Maroc și Sahara Orientală. Am mai fotografiat păsări prin București, mai demult am fotografiat și în Kiev. Pun totul pe blog, lăsînd enumerarea doar pentru speciile fotografiate în republicuță.


O altă chestiune e lipsa identificatoarelor la îndemînă așa că sunt nevoit să cer ajutorul sălii, în specil al experților oaspeți de onoare Cosmin-Ovidiu și cei doi Vlazi :)


Interesant e că egretele mici sunt în Rabat echivalentul ciorilor noastre. Sunt peste tot, în parcuri, grădini, pe străzi, ziduri și case. Presupun că aceste spații mișună de șopîrle și șerpi, pentru ca, de altfel solul e arid. De asemenea m-a bucurat grija autoritatilor locale pentru cocostirci - majoritatea stilpilor de electricitate au sisteme de suport pentru cuiburi, astfel ca un stilp di zona ambasadei Frantei are chiar trei cuiburi. Din pacate nu am avut timp pentru expeditii asa ca ce vedeti sunt fotografii facute la repezeala.


Pentru a va ajuta sa ma ajutati sa identific pasarile, numerotez fotografiile.



A. Egreta mica


B.


C. Cormoran mic sau Cormoran mare tinar



D.


E.

.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Salutare!

Nu ma determinatorul la indemana sa ma lamuresc cu frumoasa presura, insa egreta de pe acoperis pare starc de cireada.

Vlad

Anonim spunea...

a, si cormoranul nu e mic iar ultima e limosa.

Anonim spunea...

Hai ca am comentat de m-am spart azi !

Presura e Emberiza sahari.

:)

Arhivă blog

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.