sâmbătă, 27 decembrie 2008

Valea Trandafirilor: vine gheaţa

Azi am fost într-o vizită de monitorizare la Valea Trandafirilor. Toţi clienţii mei sunt pe loc. Nu a apărut nici un cufundar. De la marginile mai umbrite a pornit să se formeze o pojghiţă de gheaţă.


Am exersat în identificarea pescăruşilor rîzători maturi (ciocul şi picioarele roşii, fără pene cafenii, doar albe şi negre) şi a celor care au ajuns la prima lor iarnă (cu pene cafenii, ciocul şi picioarele galbene).


Pescăruş-rîzător matur (Larus ridibundus)


Pescăruş-rîzător în primul an


Cioc-rupt e vie şi sănătoasă şi la trei luni după prima menţiune pe acest blog

La Mulţi Ani! :)

joi, 18 decembrie 2008

A patra călătorie la Goian: mierla, vulpea şi o mie de cocoşari

Nu am renunţat şi am mers duminica trecută a patra oară la Goian cu acelaşi scop - fotografii de calitate cu pescăruşul albastru şi şorecarul încălţat. Ca de obicei ambele ţinte au fost ratate. Şorecarul nu a catadicsit să se arate, iar pescăruşul albastru, după unii, cea mai frumoasă pasăre din România, a fost prea atent şi rapid pentru o sesiune foto. E din păsările care trebuiesc pîndite la locurile preferate şi cum erau -4°... Nu am stat să-l aştept, dar oricum am răcit. Mă tem că a fost ultima expediţie din acest an.

Pînă la urmă călătoria a meritat efortul. După vreo oră de Ichel, am urcat defileul şi am mers în premieră spre Nord-Est, într-un mare areal fără localităţi, pe care de mult intenţionez să-l explorez.


Cu verde "arealul fără localităţi", cu galben: jos — traseul meu din această duminică; sus — traseul aproximativ pe care am observat cinci păsări de pradă (patru menţionate aici şi cucuveaua). Suportul schemei e de pe Google Maps.

Această delimitare există doar în mintea mea la acest moment. E o enigmă cum pe cei 25 de kilometri pătraţi nu este nici o localitate, chiar şi în zona Codrilor nu prea sunt atîtea spaţii libere de locuinţe. Rîpile abrupte formate de afluenţii Ichelului lîngă Goian şi Făureşti sunt acoperite de fîşie densă de salcîmi şi tufari ţepoşi prin care mă deplasam ca eroii din filmele americane prin junglă. Îmi lipsea un machete, noroc de obiectivul lung de 250 mm cu care loveam energic lianele :)


Fundul unui wadi la vreo 2 km de Făureşti

În orice moment mă aşteptam să apară un grup de haiduci care încă nu ştiau că Dimitrie a pierdut lupta din 1711. N-ar fi fost primul caz. În căutarea leşurilor eroilor căzuţi în lupte crîncene sau ale turiştilor rătăciţi în pustie în faţă mi-a apărut Toma Alimoş - corbul locului.


Deja ştiţi că-mi place să botez păsările cu personalitate — Toma Alimoş ot Făgureni.


Corb (Corvus corax)

L-am văzut primul şi zbura direct spre mine. M-am aşezat şi am pregătit aparatul, care, poate din cauza frigului a refuzat să se focuseze şi a ratat momentul cel mai potrivit. Corbul m-a văzut în ultimul moment, cînd era exact de-asupra mea şi imediat a început să facă nişte virajuri rapide, căzînd şi ridicîndu-se în aer, pînă a dispărut după cei mai apropiaţi copaci. Efortul păsării se vede într-a doua fotografie.

Tot prin spini, tot prin ciulini, în stilul tipic de băbuţe ameţite, trăgeau un somn o pereche de sturzi (turdidae). Pasărea din stînga jos e un mascul de mirelă. Cealaltă e un cocoşar.


Cocoşar (Turdus pilaris) şi (jos) #72. Mierlă (Turdus mierula)

Mierla face parte din cele cîteva păsări comune pe care n-am norocul să le prind în cadru (alte exemplu — florintele sau silviile). Toamna am întîlnit-o de cîteva ori, inclusiv în Chişinău. Îmi ţîşnea din iarbă de sub nas şi zbura prea departe ca să o urmăresc. Acum m-a lăsat să-i fac un singur cadru şi a plecat.

Cocoşarii mă aşteptau într-o livadă. Erau vreo mie şi emiteau sunete asemănătoare cu ale raţelor. Iniţial crezusem că e vreun heleşteu pe-aproape. Era noros, seară, ningea, obiectivul era plin de picături şi eu de scuze să fac următoarea "cea mai reuşită" poză cu un cocoşar:


#73. Cocoşar (Turdus pilaris)

Urletele Cîntul cocoşarilor a atras în livadă multe alte specii — ciocănitori, sticleţi, piţigoi, vrăbii, gaiţe, botgroşi şi cinteze. Nu le-am fotografiat pe toate pentru că îmi clănţăiau dinţii de frig şi făceam gălăgie, dar pun mai jos două imagini mai desluşite. Adaug şi o fotografie de calitate precară cu rolul de a documenta prima vulpe văzută în cele cinci luni de peregrinări.


Cinteză (Fringilla coelebs)


Ciocănitoare-de-grădini (Dendrocopos syriacus)


Vulpe (Vulpes vulpes)


luni, 15 decembrie 2008

Alunarii au venit din Siberia şi nu din Carpaţi

În postarea precedentă am anunţat apariţia alunarului în Moldova şi am presupus că acesta vine de unde i-i mai aproape - din Carpaţi. În imagini însă este subspecia siberiană a alunarului. În anii de roadă proastă la cedri aceştia migrează masiv în Europa. În 1968, de exemplu au ajuns pînă în Londra. Anul acesta asistăm la o migraţie de proporţii, mai ales spre sud, pasărea ajungînd şi în Crimea. Spre deosebire de subspecia europeană, care e timidă şi precaută, în timpul migrării subspecia siberiană (Nucifraga caryocatactes macrorhynchos) este foarte tolerantă şi "curajoasă".

Am făcut modificare de rigoare şi la "hartă", care este schematică şi aproximativă.





Actualizare 29 decembrie: Alunarul a fost găsit şi la Timişoara.

Între timp (în acest week-end) am fost iarăşi la Goian după pescăruşii albaştri, probabil ultima dată în acest an. A fost frig, am răcit, pescăruşi albaştri am văzut, dar iarăşi nici o fotografie :(

În schimb am două specii noi de păsări şi o vulpe. Le pun mîine dimineaţă seara pe blog.

joi, 11 decembrie 2008

Prima atestare a alunarului în Republica Moldova



De muuuult îl vînam. Expansiunea acestei specii înspre est e una din temele anului printre ornitologi. La 12 octombrie alunarul a fost fotografiat în regiunea Kiev, puţin mai la sud decît limita obişnuită de întîlnire în timpul migraţiei. În noiembrie, după spusele lui Emanuel Baltag, a fost văzut la Iaşi şi chiar la Constanţa, foarte departe de Carpaţi, unde i-i locul. La 17 noiembrie a fost fotografiat în Evpatoria, în Crimea! Nu putea fi vorba de patru accidente. Specia, probabil îşi lărgeşte arealul de migrare.

Prin urmare nici Republica Moldova nu putea fi ocolită! De cîteva săptămîni o caut prin păduricile de conifere. Azi am găsit un alunar. Undeva în Municipiul Chişinău :)


Distribuţia alunarului în Europa*

E o pasăre puţin mai mare decît gaiţa, cu un corp similar la formă, ciocul însă e mai lung şi mai subţire. E pestriţă alb-negru (brun închis). La mers şi mişcări seamănă cu o stăncuţă - liniştită, cu mers apăsat, grav, dă impresia că e foarte ocupată. E extrem de tolerantă - m-a lăsat să o fotografiez timp de jumătate de oră chiar şi de la trei metri distanţă (dacă nu mă mişcam se apropia ea). Permanent mînca seminţe. Mă aşteptam să se umfle şi să plesnească, dar se vede că are un stomac mare.


#71. Alunar (Nucifraga caryocatactes)

Mi-a confirmat şi Tudor Cozari, unul din autorii volumului Păsări din enciclopedia Lumea animală a Moldovei, că este prima atestare a acestei specii în RM. Chiar a insistat să ne vedem şi i-am arătat fotografiile de la ecranul aparatului de fotografiat. Am făcut peste 300 şi bine am făcut. Din cauza luminii slabe sub copaci (a fost şi o zi noroasă) expoziţia era destul de lungă şi 80% din imagini au ieşit şterse. Celelalte 20% reprezintă 60 de fotografii aşa că am avut din ce alege.

Sunt sigur că voi mai întîlni această corvidă simpatică.






Primul alunar fotografiat în Republica Moldova?

Denumirea ştiinţifică e o repetare latino-greacă a îmbinării "spărgător de nuci". Nuci şi frangere în latină înseamnă acelaşi lucru ca îmbinarea karion kataceio în greacă. Îi plac alunele, de unde denumirea în română şi seminţele de cedru, de unde denumirea în rusă - kedrovka.

P.S. În privinţa "primei atestări", alunarul apare in lista de păsări din Moldova întocmita de Denis Lepage, dar nu e oferită sursa acestei liste foarte generoase de 300 de specii. O să revin cu detalii la acest aspect după ce mai rasfoiesc prin arhive.

*La hartă: schema e luată de pe wikipedia, arealul de trai şi migraţie conform "Collins Bird Guide" London 2006.

Regele parcului



Vă mai aduceţi aminte de motanul Ştefan care vîna veveriţe în Grădina Publică în septembrie? Nu l-am văzut cîteva luni. A reapărut. Bine hrănit, agil şi în formă. S-a reprofilat la hulubi. Şi apropo de aceştia, stolul de hulubi (cu tot cu Porumbacu') din acest parc a dispărut. Nu ştiu care a fost aportul lui Ştefan (cred că foarte mic), dar sper că aceştia s-au mutat la catedrală, unde lumea îi hrăneşte mai des. Dacă-l identific pe Porumbacu acolo ar fi o descoperire ornitologică fenomenală care va vărsa şuvoaie de lumină peste marea taină a migraţiei porumbeilor în capitala noastră europeană :)


Motanul Ştefan vînează în Grădina Publică la 10 noiembrie 2008



Pisicile domestice intră în topul duşmanilor păsărilor. După om, desigur. Unii estimează destul de convingător numărul de păsări ucise de pisici domestice la 1 miliard pe an doar în SUA.


Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.