NEW:Info in English
M-am provocat să fotografiez 273 de specii de păsări din Moldova. Acum am fotografiate 198 de specii.
sâmbătă, 27 decembrie 2008
Valea Trandafirilor: vine gheaţa
Am exersat în identificarea pescăruşilor rîzători maturi (ciocul şi picioarele roşii, fără pene cafenii, doar albe şi negre) şi a celor care au ajuns la prima lor iarnă (cu pene cafenii, ciocul şi picioarele galbene).
Pescăruş-rîzător matur (Larus ridibundus)
Pescăruş-rîzător în primul an
joi, 18 decembrie 2008
A patra călătorie la Goian: mierla, vulpea şi o mie de cocoşari
Pînă la urmă călătoria a meritat efortul. După vreo oră de Ichel, am urcat defileul şi am mers în premieră spre Nord-Est, într-un mare areal fără localităţi, pe care de mult intenţionez să-l explorez.
Cu verde "arealul fără localităţi", cu galben: jos — traseul meu din această duminică; sus — traseul aproximativ pe care am observat cinci păsări de pradă (patru menţionate aici şi cucuveaua). Suportul schemei e de pe Google Maps.
Această delimitare există doar în mintea mea la acest moment. E o enigmă cum pe cei 25 de kilometri pătraţi nu este nici o localitate, chiar şi în zona Codrilor nu prea sunt atîtea spaţii libere de locuinţe. Rîpile abrupte formate de afluenţii Ichelului lîngă Goian şi Făureşti sunt acoperite de fîşie densă de salcîmi şi tufari ţepoşi prin care mă deplasam ca eroii din filmele americane prin junglă. Îmi lipsea un machete, noroc de obiectivul lung de 250 mm cu care loveam energic lianele :)
Fundul unui wadi la vreo 2 km de Făureşti
În orice moment mă aşteptam să apară un grup de haiduci care încă nu ştiau că Dimitrie a pierdut lupta din 1711. N-ar fi fost primul caz. În căutarea leşurilor eroilor căzuţi în lupte crîncene sau ale turiştilor rătăciţi în pustie în faţă mi-a apărut Toma Alimoş - corbul locului.
Deja ştiţi că-mi place să botez păsările cu personalitate — Toma Alimoş ot Făgureni.
Corb (Corvus corax)
L-am văzut primul şi zbura direct spre mine. M-am aşezat şi am pregătit aparatul, care, poate din cauza frigului a refuzat să se focuseze şi a ratat momentul cel mai potrivit. Corbul m-a văzut în ultimul moment, cînd era exact de-asupra mea şi imediat a început să facă nişte virajuri rapide, căzînd şi ridicîndu-se în aer, pînă a dispărut după cei mai apropiaţi copaci. Efortul păsării se vede într-a doua fotografie.
Tot prin spini, tot prin ciulini, în stilul tipic de băbuţe ameţite, trăgeau un somn o pereche de sturzi (turdidae). Pasărea din stînga jos e un mascul de mirelă. Cealaltă e un cocoşar.
Tot prin spini, tot prin ciulini, în stilul tipic de băbuţe ameţite, trăgeau un somn o pereche de sturzi (turdidae). Pasărea din stînga jos e un mascul de mirelă. Cealaltă e un cocoşar.
Cocoşar (Turdus pilaris) şi (jos) #72. Mierlă (Turdus mierula)
Mierla face parte din cele cîteva păsări comune pe care n-am norocul să le prind în cadru (alte exemplu — florintele sau silviile). Toamna am întîlnit-o de cîteva ori, inclusiv în Chişinău. Îmi ţîşnea din iarbă de sub nas şi zbura prea departe ca să o urmăresc. Acum m-a lăsat să-i fac un singur cadru şi a plecat.
Cocoşarii mă aşteptau într-o livadă. Erau vreo mie şi emiteau sunete asemănătoare cu ale raţelor. Iniţial crezusem că e vreun heleşteu pe-aproape. Era noros, seară, ningea, obiectivul era plin de picături şi eu de scuze să fac următoarea "cea mai reuşită" poză cu un cocoşar:
Mierla face parte din cele cîteva păsări comune pe care n-am norocul să le prind în cadru (alte exemplu — florintele sau silviile). Toamna am întîlnit-o de cîteva ori, inclusiv în Chişinău. Îmi ţîşnea din iarbă de sub nas şi zbura prea departe ca să o urmăresc. Acum m-a lăsat să-i fac un singur cadru şi a plecat.
Cocoşarii mă aşteptau într-o livadă. Erau vreo mie şi emiteau sunete asemănătoare cu ale raţelor. Iniţial crezusem că e vreun heleşteu pe-aproape. Era noros, seară, ningea, obiectivul era plin de picături şi eu de scuze să fac următoarea "cea mai reuşită" poză cu un cocoşar:
#73. Cocoşar (Turdus pilaris)
Urletele Cîntul cocoşarilor a atras în livadă multe alte specii — ciocănitori, sticleţi, piţigoi, vrăbii, gaiţe, botgroşi şi cinteze. Nu le-am fotografiat pe toate pentru că îmi clănţăiau dinţii de frig şi făceam gălăgie, dar pun mai jos două imagini mai desluşite. Adaug şi o fotografie de calitate precară cu rolul de a documenta prima vulpe văzută în cele cinci luni de peregrinări.
Cinteză (Fringilla coelebs)
Ciocănitoare-de-grădini (Dendrocopos syriacus)
Cinteză (Fringilla coelebs)
Ciocănitoare-de-grădini (Dendrocopos syriacus)
Vulpe (Vulpes vulpes)
luni, 15 decembrie 2008
Alunarii au venit din Siberia şi nu din Carpaţi
Am făcut modificare de rigoare şi la "hartă", care este schematică şi aproximativă.
Actualizare 29 decembrie: Alunarul a fost găsit şi la Timişoara.
Între timp (în acest week-end) am fost iarăşi la Goian după pescăruşii albaştri, probabil ultima dată în acest an. A fost frig, am răcit, pescăruşi albaştri am văzut, dar iarăşi nici o fotografie :(
În schimb am două specii noi de păsări şi o vulpe. Le pun mîine
joi, 11 decembrie 2008
Prima atestare a alunarului în Republica Moldova
De muuuult îl vînam. Expansiunea acestei specii înspre est e una din temele anului printre ornitologi. La 12 octombrie alunarul a fost fotografiat în regiunea Kiev, puţin mai la sud decît limita obişnuită de întîlnire în timpul migraţiei. În noiembrie, după spusele lui Emanuel Baltag, a fost văzut la Iaşi şi chiar la Constanţa, foarte departe de Carpaţi, unde i-i locul. La 17 noiembrie a fost fotografiat în Evpatoria, în Crimea! Nu putea fi vorba de patru accidente. Specia, probabil îşi lărgeşte arealul de migrare.
Prin urmare nici Republica Moldova nu putea fi ocolită! De cîteva săptămîni o caut prin păduricile de conifere. Azi am găsit un alunar. Undeva în Municipiul Chişinău :)
Distribuţia alunarului în Europa*
E o pasăre puţin mai mare decît gaiţa, cu un corp similar la formă, ciocul însă e mai lung şi mai subţire. E pestriţă alb-negru (brun închis). La mers şi mişcări seamănă cu o stăncuţă - liniştită, cu mers apăsat, grav, dă impresia că e foarte ocupată. E extrem de tolerantă - m-a lăsat să o fotografiez timp de jumătate de oră chiar şi de la trei metri distanţă (dacă nu mă mişcam se apropia ea). Permanent mînca seminţe. Mă aşteptam să se umfle şi să plesnească, dar se vede că are un stomac mare.
#71. Alunar (Nucifraga caryocatactes)
Mi-a confirmat şi Tudor Cozari, unul din autorii volumului Păsări din enciclopedia Lumea animală a Moldovei, că este prima atestare a acestei specii în RM. Chiar a insistat să ne vedem şi i-am arătat fotografiile de la ecranul aparatului de fotografiat. Am făcut peste 300 şi bine am făcut. Din cauza luminii slabe sub copaci (a fost şi o zi noroasă) expoziţia era destul de lungă şi 80% din imagini au ieşit şterse. Celelalte 20% reprezintă 60 de fotografii aşa că am avut din ce alege.
Sunt sigur că voi mai întîlni această corvidă simpatică.
Denumirea ştiinţifică e o repetare latino-greacă a îmbinării "spărgător de nuci". Nuci şi frangere în latină înseamnă acelaşi lucru ca îmbinarea karion kataceio în greacă. Îi plac alunele, de unde denumirea în română şi seminţele de cedru, de unde denumirea în rusă - kedrovka.
P.S. În privinţa "primei atestări", alunarul apare in lista de păsări din Moldova întocmita de Denis Lepage, dar nu e oferită sursa acestei liste foarte generoase de 300 de specii. O să revin cu detalii la acest aspect după ce mai rasfoiesc prin arhive.
*La hartă: schema e luată de pe wikipedia, arealul de trai şi migraţie conform "Collins Bird Guide" London 2006.
Prin urmare nici Republica Moldova nu putea fi ocolită! De cîteva săptămîni o caut prin păduricile de conifere. Azi am găsit un alunar. Undeva în Municipiul Chişinău :)
Distribuţia alunarului în Europa*
E o pasăre puţin mai mare decît gaiţa, cu un corp similar la formă, ciocul însă e mai lung şi mai subţire. E pestriţă alb-negru (brun închis). La mers şi mişcări seamănă cu o stăncuţă - liniştită, cu mers apăsat, grav, dă impresia că e foarte ocupată. E extrem de tolerantă - m-a lăsat să o fotografiez timp de jumătate de oră chiar şi de la trei metri distanţă (dacă nu mă mişcam se apropia ea). Permanent mînca seminţe. Mă aşteptam să se umfle şi să plesnească, dar se vede că are un stomac mare.
#71. Alunar (Nucifraga caryocatactes)
Mi-a confirmat şi Tudor Cozari, unul din autorii volumului Păsări din enciclopedia Lumea animală a Moldovei, că este prima atestare a acestei specii în RM. Chiar a insistat să ne vedem şi i-am arătat fotografiile de la ecranul aparatului de fotografiat. Am făcut peste 300 şi bine am făcut. Din cauza luminii slabe sub copaci (a fost şi o zi noroasă) expoziţia era destul de lungă şi 80% din imagini au ieşit şterse. Celelalte 20% reprezintă 60 de fotografii aşa că am avut din ce alege.
Sunt sigur că voi mai întîlni această corvidă simpatică.
Primul alunar fotografiat în Republica Moldova?
Denumirea ştiinţifică e o repetare latino-greacă a îmbinării "spărgător de nuci". Nuci şi frangere în latină înseamnă acelaşi lucru ca îmbinarea karion kataceio în greacă. Îi plac alunele, de unde denumirea în română şi seminţele de cedru, de unde denumirea în rusă - kedrovka.
P.S. În privinţa "primei atestări", alunarul apare in lista de păsări din Moldova întocmita de Denis Lepage, dar nu e oferită sursa acestei liste foarte generoase de 300 de specii. O să revin cu detalii la acest aspect după ce mai rasfoiesc prin arhive.
*La hartă: schema e luată de pe wikipedia, arealul de trai şi migraţie conform "Collins Bird Guide" London 2006.
Regele parcului
Motanul Ştefan vînează în Grădina Publică la 10 noiembrie 2008
Pisicile domestice intră în topul duşmanilor păsărilor. După om, desigur. Unii estimează destul de convingător numărul de păsări ucise de pisici domestice la 1 miliard pe an doar în SUA.
miercuri, 10 decembrie 2008
În Valea Trandafirilor la hrănit ţicleni (continuare)
Prima pasăre care m-a întîlnit în această sîmbătă la lacuri a fost o cioară grivă, care găsise, numai ea ştie de unde, un bob de porumb:
Cioară grivă (Corvus corone cornix)
Pe lac am mai găsit trei perechi de raţe mari. De ce aceste raţe pot ierna la Valea Trandafirilor, iar celelalte 40-50 nu, rămîne o enigmă. În contrast toate lişiţele sunt pe loc. Din cauza vizibilităţii mai bune, par chiar mai multe decît în septembrie.
Raţă mare (Anas platyrhynchos), masculul e cu cap verde
Pescăruş rîzător (Larus ridibundus)
Găinuşele de baltă circulă în dreapta şi-n stînga, mai ales pe lacul din mijloc, pe care sunt cel puţin patru perechi. Îmi amintesc acum cît efort am depus ca să o fotografiez prima dată în august, cînd credeam că e vorba de un cresteţ pestriţ :)
Găinuşă de baltă (Gallinula chloropus)
Şi, deja piomenita cojoaică de pădure, care a venit la hrănitorile ţiclenilor, dar a ignorat seminţele şi a continuat să caute insecte pe scoarţă. Rapidă, bine camuflată, mică şi precaută, această pasăre se delectează ţinîndu-mă mereu pe partea opusă a copacului. But enough is enough :)
Cojoaică de pădure (Certhia familiaris)
N.B. Ţiclenii sunt în prima parte.
marți, 9 decembrie 2008
În Valea Trandafirilor la hrănit ţicleni
Sîmbăta trecută am fost pe cîteva ore la Valea Trandafirilor. A fost ultima zi de toamnă cu vreo 15 grade de căldură, soare şi fără vînt. M-am echipat de data asta foarte solid - 3 litri de seminţe de floarea-soareluri şi doi litri de seminţe de bostan. Se vînd la litru. Am pornit cu intenţia să hrănesc ţiclenii şi piţigoii şi să văd ce suprize va provoca hărmălaia lor. Ciripitul acestor păsări uneori atrage oaspeţi mai rari, curioşi să vadă dacă pot să se alăture la banchet.
În relatarea trecută din acest loc oaspetele a fost vevriţa. Într-o vizită ne-relatată (nu aveam aparat de fotografiat) o ciocănitoare-pestriţă-mare s-a apropiat la 3 metri de mine. Sîmbătă surpriza a fost vizita unei cojoaice de pădure, care vine în oraşe doar iarna. Cît despre piţigoi şi ţicleni, aceştia devin repede obraznici şi distanţa nu mai e o problemă pentru fotografiere.
Ţiclean (Sitta europaea)
Ca de obicei, primii identifică locul cu seminţe piţigoii. Imediat se apropie perechea locală de ţicleni. Aceştia fugăresc concurenţii mai slabi. Spre deosebire de piţigoi, care doar mănîncă, ţiclenii mănîncă douaă-trei seminţe şi apoi încep să care restul în ascunziş. Seminţele de bostan sunt favoritele ambelor specii. Un ţiclean lua chiar cîte două odată.
Ţicleanul cară seminţele la ascunzătoare.
Conflictele serioase încep cînd vin perechile de ţicleni vecini. Recordul a fost şase ţicleni la o hrănitoare, sîmbătă concurau doar patru. Băştinaşul s-a dovedit a fi mai puternic aşa că vizitatorii stăteau pe copacii din apropiere şi au adoptat tactica piţigoilor — pîndeau momenntele libere, luau la repezeală o sămînţă şi fugeau.
Am făcut atunci trei hrănitori (dacă fac două, perechea locală le controlează pe ambele :)
În timp ce puneam seminţe pe alţi copaci, un ţiclean vizitator s-a folosit de lipsa mea şi s-a băgat direct în pachet.
Ţiclean (Sitta europaea)
Piţigoi mare (Parus major)
joi, 4 decembrie 2008
Goianul Criulenilor: un corb, un botgros, un auşel şi un piţigoi
M-am pornit din nou la Goian de data asta după două specii: ca şi data trecută, după şorecarul comun, dar s-a adăugat şi pescăruşul albastru, care, pe un kilometru de Ichel se găseşte în cel puţin patru exemplare. Am specificat în titlu că e vorba de satul Goian din raionul Criuleni, pentru că mai este un Goian în apropiere, pitoresc şi el şi în care sper să ajung curînd - peste Nistru, chiar lîngă rezervaţia Iagorlîc.
M-am întors şi de data asta fără a-mi atinge nici un obiectiv. Pescăruşii i-am fotografiat de multe ori — niciodată clar. Şorecarul comun m-a întîlnit chiar lîngă autobuz. Se afla la vreo sută de metri, foarte aproape. Pînă am scos aparatul din geantă a plutit peste deal... S-a întors peste vreo zece minute şi s-a adeverit a fi... corb. Mai mare decît şorecarul, cu bătăi mai rare de aripi, l-am recunoscut. În fotografii trăsăturile care îl fac uşor de identificat sunt ciocul, mult mai mare decît la ciori şi proporţiile specifice ale aripilor. Pe a doua fotografie, dacă o forţez în Photoshop, apare şi părul de pe cioc.
#70. Corb (Corvus corax)
Am trecut Ichelul, fără peripeţii, pe cel mai bun pod din regiune — un stîlp de beton prăvălit dinspre malul mai înalt. În loc să o iau pe mal spre pescăruşii albaştri, am fost atras pe muchia cu conifere de unde se auzeau zeci de păsări. Era un grup tipic de piţigoi (mari, albaştri, suri şi de brădeţ), auşei, mugurari şi botgroşi. Din toate numai mugurarul încă n-a apărut pe blog. Am făcut azi mai multe fotografii clare, dar pasărea a reuşit să mă păcălească. Din cauza crengilor amplasate strategic, pe jumătate din imagini se vede doar corpul pe celelalte numai capul :)
Piţigoi albastru (Parus caeruleus)
Botgros (Coccothraustes coccothraustes)
Piţigoi albastru (Parus caeruleus)
Auşel-cu-cap-galben (Regulus regulus)
PS: Mi-a ţîşnit de două ori o mierlă de sub nas...
Lista cu specii văzute (în ordinea întîlnirii): Corb (3x adică de trei ori, aproape sigur era acelaşi), Piţigoi mare(10+), Piţigoi sur(1), Gaiţă(2), Auşel-cu-cap-galben(5+), Piţigoi albastru(5+), Piţigoi de brădeţ(2), Botgros(2), Mugurar(1), Pescăruş albastru(3), Cioară-de-semănătură(20+), Mierlă(2), Coţofană(1). Vrăbiile nu le număr.
Lista cu specii văzute (în ordinea întîlnirii): Corb (3x adică de trei ori, aproape sigur era acelaşi), Piţigoi mare(10+), Piţigoi sur(1), Gaiţă(2), Auşel-cu-cap-galben(5+), Piţigoi albastru(5+), Piţigoi de brădeţ(2), Botgros(2), Mugurar(1), Pescăruş albastru(3), Cioară-de-semănătură(20+), Mierlă(2), Coţofană(1). Vrăbiile nu le număr.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Vă puteţi abona la acest blog
Postări
Comentarii
