joi, 16 octombrie 2008

Hulubul Porumbacu' a fost prins, operat şi eliberat

Azi în Grădina Publică Ştefan cel Mare am făcut a doua încercare de a prinde un porubel rănit. Acesta avea un picior încîlcit într-o aţă neagră, care i s-a împlîntat adînc în talpă şi degete. Unul din degete practic atîrna, iar talpa era penetrată cu vreo 5 mm adîncime cu o tăietură care promitea să se agraveze. Porumbelul şchiopăta vizibil.

Acum o săptămînă, cînd l-am observat, am încercat să-l prind, dar era prea aglomerat şi porumbeii erau sperioşi. Azi a avut noroc. L-am prins în pauza de masă, imediat după ce l-am identificat, dar uitasem rucsacul la servici. În rucsac era forfecuţa.

Împreună cu Vitalie Sprânceană am umblat tot parcul şi am întrebat fetele dacă au forfecuţe de unghii - nici una din peste 20 nu avea. Ruşine, fetelor. Ne-a ajutat doamna care vinde băuturi răcoritoare lîngă havuz (cea de lîngă aleea care duce spre str. Maria Cebotari) care ne-a dat foarfeca mare pe care o avea. 

Eu ţineam hulubul, iar Vitalie Sprânceană încerca să deznoade încîlciturile împlîntate în carnea bietei păsări. Operaţia a durat 20 de minute şi pacientul a rămas viu. Porumbacu' a fost pus în libertate şi va fi monitorizat în continuare de blogul "Păsări din Republica Moldova".

Pentru curajul şi jertfirea de timp liber, dlui Vitalie Sprânceană, i se înmînează virtual Diploma Ornitologică. El e liber să o plaseze pe blog, pe perete, în facebook, pe forumuri, pe cărţile de vizită şi cele de citit pe care le va scrie. Întreaga hulubărie din Chişinău vă este profund recunoscătoare.


2 comentarii:

Unknown spunea...

Cinste şi respect domnului Sprânceană :-)

abc spunea...

serviciu* :)

Arhivă blog

Specii fotografiate:

Drepturile de autor ale conţinutului acestui blog, inclusiv ale tuturor textelor şi fotografiilor îmi aparaţin, cu excepţia cazurilor pe care le menţionez expres.

Utilizarea fotografiilor publicate pe acest site fără acceptul în scris al autorului este interzisă. Pentru a solicita permisiunea de a prelua sau publica fotografii, scrieți un comentariu în subsolul postării în care a apărut fotografia dorită.