NEW:Info in English
M-am provocat să fotografiez 273 de specii de păsări din Moldova. Acum am fotografiate 198 de specii.
joi, 30 octombrie 2008
Cioara se priveşte bine pe nuanţe de toamnă
O fotografie ideală cu cioara-de-semănătură trebuie să fie dinspre un soare blînd şi pe un fundal viu şi cald. Soarele dă acel luciu violet penelor, dar, dacă e prea puternic, contrastul ucide toate detaliile. Fondalul e de dorit să fie cu nuanţe vii, calde, să scoată pasărea în evidenţă şi să accentueze profunzimea şi spaţiul.
Desigur că toate aceste teorii profunde le-am dezvoltat DUPĂ ce am făcut aceste fotografii :)
Cioară-de-semănătură (Corvus frugilegus)
miercuri, 29 octombrie 2008
Nerezervaţia Prutul de Jos: o egretă mare şi un stîrc cenuşiu
Într-un asemenea regim de "hai repejor" am prins în obiectiv un stîrc cenuşiu lîngă satul Goteşti, Cantemir. Cînd am trecut cu maşina pe lîngă el, nu s-a speriat, dar odată ieşit din maşină (eu), stîrcul a ţinut distanţa. Atunci am decis să-l fotografiez din maşină, la viteză mică. Stîrcul a înţeles manevra prea tîrziu şi mi-am îmbunătăţit mult calitatea fotografiei acestei specii (vezi celelalte).
Stîrc cenuşiu (Ardea cinerea)
Sîmbătă după-amiază pe Beleu erau puţine păsări. Mai tîrziu localnicii ne vor spune că din cauza vînătorilor acestea s-au refugiat pe canalele de pe malul român al Prutului.
"Mă uitam chiar sîmbăta trecută pe lac. Măi ce puşti mai aveau - băteau la un kilometru. Dacă se ridica vreun stol de raţe sau gîşte de peste Prut şi zbura spre Beleu - pac, pac, pac... una după alta jos. Parcă era război."
E adevărat că nu am văzut nici o raţă, nici o lişiţă, nici o gîscă sau călifar pe lac şi nici în zbor. Am văzut vreo 6-7 egrete mari, 3 stîrci cenuşii, vreo 10-20 cormorani mari, vreo cîţiva pescăruşi şi vrăbii. Şi gata. În trei ore în care am parcurs cu barca lacul pe aproape toată lungimea. Nu am fost în sălcişul unde păsările cuibăresc vara. Dinspre el se auzeau împuşcături aşa că nu am riscat. De acolo se ridicau stoluri de păsări negre şi albe, dar era prea departe ca să le identific.
E straniu că păsările ridicate de împuşcături făceau rotocoale şi se aşezau în aceeaşi zonă! Raţe proaste! Cînd le sperii eu în Valea Morilor călcînd pe o creangă uscată se ridică toate şi zboară la Dendrariu. Cînd le ucid vînătorii pe Beleu - fac un cerc şi se întorc.
Fotografiatul din barcă e un chin - barca e scuturată de valuri, mîinile nu te ascultă, stropii de apă îţi ameninţă obiectivul... În plus - barca era vizibilă de departe (veneam "dinspre larg") aşa că păsările mai precaute îşi luau zborul din timp. Această egretă mare a fost cea mai indulgentă:
"Mă uitam chiar sîmbăta trecută pe lac. Măi ce puşti mai aveau - băteau la un kilometru. Dacă se ridica vreun stol de raţe sau gîşte de peste Prut şi zbura spre Beleu - pac, pac, pac... una după alta jos. Parcă era război."
E adevărat că nu am văzut nici o raţă, nici o lişiţă, nici o gîscă sau călifar pe lac şi nici în zbor. Am văzut vreo 6-7 egrete mari, 3 stîrci cenuşii, vreo 10-20 cormorani mari, vreo cîţiva pescăruşi şi vrăbii. Şi gata. În trei ore în care am parcurs cu barca lacul pe aproape toată lungimea. Nu am fost în sălcişul unde păsările cuibăresc vara. Dinspre el se auzeau împuşcături aşa că nu am riscat. De acolo se ridicau stoluri de păsări negre şi albe, dar era prea departe ca să le identific.
E straniu că păsările ridicate de împuşcături făceau rotocoale şi se aşezau în aceeaşi zonă! Raţe proaste! Cînd le sperii eu în Valea Morilor călcînd pe o creangă uscată se ridică toate şi zboară la Dendrariu. Cînd le ucid vînătorii pe Beleu - fac un cerc şi se întorc.
Fotografiatul din barcă e un chin - barca e scuturată de valuri, mîinile nu te ascultă, stropii de apă îţi ameninţă obiectivul... În plus - barca era vizibilă de departe (veneam "dinspre larg") aşa că păsările mai precaute îşi luau zborul din timp. Această egretă mare a fost cea mai indulgentă:
Egretă mare (Egretta alba)
Surprinzător, cormoranii mari au fost foarte sperioşi - fotografiile nu le mai pun - o să am ocazii mai bune.
În concluzie - Beleul nu mai este rezervaţie. În condiţiile actuale nu văd cum situaţia ar putea fi schimbată - este clar că guvernul şi Valiexchimp-ul nu vor renunţa la petrolul de acolo şi e evident că în asemenea şantier (se construiesc drumuri, linii de electricitate, sonde noi şi conducte prin lac) Beleul se va mîli mai repede, iar paza rezervaţiei de braconieri devine imposibilă.
Să sperăm că România va fi mai înţeleaptă şi-şi va proteja Delta şi vom avea şi noi unde să vedem păsări de baltă în mediul lor natural.
În concluzie - Beleul nu mai este rezervaţie. În condiţiile actuale nu văd cum situaţia ar putea fi schimbată - este clar că guvernul şi Valiexchimp-ul nu vor renunţa la petrolul de acolo şi e evident că în asemenea şantier (se construiesc drumuri, linii de electricitate, sonde noi şi conducte prin lac) Beleul se va mîli mai repede, iar paza rezervaţiei de braconieri devine imposibilă.
Să sperăm că România va fi mai înţeleaptă şi-şi va proteja Delta şi vom avea şi noi unde să vedem păsări de baltă în mediul lor natural.
"Cioara şi Vulpea" într-o interpretare originală cu actori amatori
Realitatea e mult mai complexă, iar păcăliţii au fost doi - o coţofană şi eu. A fost o dată ca niciodată...
O coţofană şi o nucă.
Prima vroia s-o mănînce pe a doua.
Dar nu putea s-o spargă.
A văzut un om şi l-a rugat să spargă nuca.
Pînă s-a pornit omul cu mişcări lente spre nucă...
O gaiţă a ţîşnit dintre pini...
...a înhăţat nuca...
...şi a plecat.
Morala: încrederea în persoane necunoscute se pedepseşte. Gaiţa a rămas cu nuca, eu - cu fotografiile, iar coţofana cu gustul amar al nedreptăţii.
Al patrulea: piţigoiul-de-brădeţ (+un arici bonus)
Vorba e că Păsări conţine descrierea a 201 specii, în Moldova fiind înregistrate între 250-280 de specii, în dependenţă de autor. Pe wikipedia e dată chiar o listă de 300 de specii. Oricum un număr mare de specii nu este în carte.
Aşadar, vă prezint, piţigoiul-de-brădeţ:
Piţigoi-de-brădeţ (Parus ater)
Acest exemplar se afla într-un stol mixt de piţigoi mari, piţigoi albaştri şi un auşel-cu-cap-galben în Grădina Publică. Mi-au atras atenţia cele două dungi negre pe ceafă şi culoarea galben-brună a burţii - mult prea spălăcită pentru un piţigoi mare.
Am căutat desigur în enciclopedia Păsări, dar n-am găsit nimic similar. Cel mai apropiat rămînea piţigoiul mare - avea şi capul negru şi dunga pe aripă, dar piţigoiul mare are o linie neagră pe piept şi e de un galben aprins. În plus nu are dungi pe spate.
Mi-am dat seama că e piţigoi, dar nu e în carte aşa că m-a salvat internetul. În încheiere, ca să cimentez happy-endul, adaug un animal drăguţ, întîlnit ieri în Valea Morilor:
Acest exemplar se afla într-un stol mixt de piţigoi mari, piţigoi albaştri şi un auşel-cu-cap-galben în Grădina Publică. Mi-au atras atenţia cele două dungi negre pe ceafă şi culoarea galben-brună a burţii - mult prea spălăcită pentru un piţigoi mare.
Am căutat desigur în enciclopedia Păsări, dar n-am găsit nimic similar. Cel mai apropiat rămînea piţigoiul mare - avea şi capul negru şi dunga pe aripă, dar piţigoiul mare are o linie neagră pe piept şi e de un galben aprins. În plus nu are dungi pe spate.
Mi-am dat seama că e piţigoi, dar nu e în carte aşa că m-a salvat internetul. În încheiere, ca să cimentez happy-endul, adaug un animal drăguţ, întîlnit ieri în Valea Morilor:
Arici
N-am mai văzut arici din copilărie. Să fie oare numărul lor în declin? Îmi trebuie şi volumul Mamifere :) Pentru că aveam o nucă şi am presupus că e o rozătoare (cică e insectivor) i-am spart o nucă şi l-am servit. El a aşteptat să mă depărtez şi a început să mănînce.
P.S. Nu cumpăraţi/capturaţi arici pentru copii. Pe lîngă faptul că ei au o dietă foarte complicată şi cel mai probabil vor muri în captivitate, ei mai transmit o boală de piele.
N-am mai văzut arici din copilărie. Să fie oare numărul lor în declin? Îmi trebuie şi volumul Mamifere :) Pentru că aveam o nucă şi am presupus că e o rozătoare (cică e insectivor) i-am spart o nucă şi l-am servit. El a aşteptat să mă depărtez şi a început să mănînce.
P.S. Nu cumpăraţi/capturaţi arici pentru copii. Pe lîngă faptul că ei au o dietă foarte complicată şi cel mai probabil vor muri în captivitate, ei mai transmit o boală de piele.
marți, 28 octombrie 2008
Despre volumul "Lumea animală a Moldovei. Păsări."
Volumul Păsări din colecţia Lumea animală a Moldovei este o publicaţie extraordinară apărută în 2006 la editura Ştiinţa. Cartea cuprinde descrierea a 201 specii de păsări care pot fi întîlnite în Moldova, însoţită de cîteva fotografii şi o fişă biologică cu detalii "tehnice" - dimensiuni, tip de nutriţie etc. Această carte a fost condimentul decisiv pentru interesul meu pentru păsări şi apariţia acestui blog.
Ce se mai scrie prin recenzii?
O să spun mai bine că volumul cumpărat de mine a călătorit în ultimele trei luni mai mult de 3.000 de kilometri - cu maşina, troleibuzul, pe jos, cu barca... A fost pe Beleu, a călătorit prin Codri, la lacul Congaz, pe Bîc între Circ şi Ghidighici, pe malul Nistrului la Criuleni, în defileul Goian şi în alte locuri pitoreşti cu denumiri frumoase ca Lopatna, Lopăţica, Hîrtopul Mare... A mai fost şi în Crimea.
Pentru mine funcţionalitatea ei s-a modificat în timp - la început am folosit-o ca identificator al păsărilor pe care le vedeam prin oraş. Această funcţie încă se păstrează, cu toate că deja mă bazez pe fotografii şi nu am nevoie de carte imediat în timpul urmăririi păsărilor.
O altă funcţie este identificarea habitatelor şi perioadelor de timp pentru păsările pe care simt stringenta nevoie să le fotografiez. De asemenea aflu detalii despre speciile de care mă interesez şi mai toate informaţiile generale ce nu ţin de observarea imediată pe care le pun aici pe blog se bazează pe volumul Păsări.
Aş vrea să folosesc bibliografia dată în carte, dar încă nu am găsit timp pentru studii teoretice - în tot timpul liber cu lumină naturală sunt în cîmpuri, păduri, parcuri şi lacuri. În timpul fără lumină naturală - scriu pe blog.
Sugestiile pe care le-aş putea da pentru următoarea ediţie ar ţine mai mult de machetare, în care am un pic de experienţă. Încep cu un detaliu care nu mă afectează, dar a deranjat cîţiva colegi cărora le-am arătat cartea - titlul se citeşte uşor - "Lumea a Moldovei animală". Putea fi evitat. Ar fi bine ca denumirea speciei să fie mai bătătoare la ochi, totuşi e primul lucru de care ai nevoie cînd răsfoieşti şi alb pe alb nu dă chiar cel mai bun contrast. O ultimă doleanţă - aş vrea să văd în colţul dreapta jos o hartă a Moldovei cu răspîndirea speciei. Cred că se poate găsi spaţiu din contul micşorării caracterelor textului de bază sau prin integrarea hărţii în fişa biologică. E arhinecesar.
În rest felicit Ministerul, Academia şi Fondul pentru o investiţie reuşită a banilor publici şi autorii cu un efort exemplar de popularizare a ştiinţei. Vă mulţumesc.
Încă o pasăre recuperată din arhivă: cucuveaua
Dacă am timp şi dispoziţie, le cercetez atent. Dacă nu am timp - trec la alte fotografii. Dacă nu am dispoziţie - le şterg. Ce-am văzut eu totuşi în copac?
Cucuvea (Athene noctua)
Am speriat această pasăre ziua în amiaza mare (de fapt era vreo 4 seara în septembrie). A zburat dintr-o movilă de fiare vechi, în care căuta ceva şi s-a refugiat în acest copac. Nu am înţeles atunci ce fel de pasăre era. Am fotografiat la repezeală locul unde a aterizat. Cînd m-am apropiat de copac (da, da - cu mişcări line şi încet - am irosit vreo 20 de minute :) ea nu mai era acolo. Fotografia iniţială însă m-a ajutat s-o identific. Acum ştiu unde s-o pîndesc...
Cea mai mică pasăre din Europa
Acest pitic este pentru noi oaspete de iarnă. E venit în Moldova recent - pe tot parcursul lunii octombrie şi va pleca în martie la nord la cuibărit. Poate fi văzut în apropierea coniferelor, mesteacănilor şi tufişilor din parcuri şi păduri.
Mai concret? Mergeţi în Grădina Publică Ştefan cel Mare la coniferele de lîngă ieşirea înspre hotelul Jolly Allon. Îl veţi găsi în compania piţigoilor. E uşor de recunoscut după pata galbenă de pe cap şi dimensiuni - pînă la 9 cm lungime. În comparaţie - piţigoiul mare ajunge la 16 cm. Colegii apropiaţi de dimensiuni sunt piţigoiul albastru - pînă la 11 cm, pitulicea mică - 10 cm şi ochiuboului 8-9 cm (wikipedia dă 10-11).
Apropo, deja a doua oară în ultimile patru zile văd ochiuboului - acum 3 zile lîngă Lopăţica şi acum cîteva ore în Chişinău. Şi nici o fotografie! E atent şi preferă tufişurile în care dispare uşor.
Înapoi la auşel. E un fotomodel care dă bătaie de cap. Nu stă o clipă locului, a zburat de vre-o şase ori între doi copaci, are zbor foarte rapid şi l-am pierdut de cîteva ori cînd îmi rupeam privirea. În plus e mic, nu te lasă aproape şi preferă vîrful copacilor ;)
Auşel-cu-cap-galben (Regulus regulus)
P.S. Cît despre celălalt "auşel" fotografiat în august la Criuleni - n-are cum să fie auşel. Nu e nici sticlete. Nu ştiu ce-i...
P.S. Cît despre celălalt "auşel" fotografiat în august la Criuleni - n-are cum să fie auşel. Nu e nici sticlete. Nu ştiu ce-i...
Update (5 noi 08): Am aflat ce-i :)
Cum să plasezi fotografii mari pe Blogspot
Vrabie-de-cîmp (Passer montanus)
Pentru acest blog, axat pe fotografii, dimensiunea contează. E adevărat că pentru demonstraţie nu aduc cele mai reuşite imagini - porumbelul gulerat de mai jos încăpea bine-mersi şi pe 400 de pixeli, dar sper să recuperez pe viitor. Am decis cu această ocazie să modific şi tema blogului - cu coloana adiţională fotografiile mari sunt tăiate atît de IE, cît şi de Mozilla pe ecranele cu rezoluţie mică. Toate chestiuţile ajutătoare - lista cu specii, link-uri la alte site-uri şi arhiva blogului sunt acum în subsolul paginii.
Porumbel gulerat (Columba palumbus)
Despre pasăre - e una din acele cîteva specii care rămîn uitate de mine printre miile de fotografii din arhivă. L-am redescoperit recent din întîmplare. Acest porumbel gulerat e bunelul porumbeilor pe care-i vedem prin oraşe. În fotografie nu aveţi cum să simţiţi impactul dimensiunilor lui neobişnuite. Este cam cît o raţă mică la dimensiuni şi asta îi dă şi o greutate în mişcări şi zbor, atît de stranie la neamurile lui mai zvelte. L-am fotografiat lîngă Satul Moldovenesc acum cîteva săptămîni.
Despre pasăre - e una din acele cîteva specii care rămîn uitate de mine printre miile de fotografii din arhivă. L-am redescoperit recent din întîmplare. Acest porumbel gulerat e bunelul porumbeilor pe care-i vedem prin oraşe. În fotografie nu aveţi cum să simţiţi impactul dimensiunilor lui neobişnuite. Este cam cît o raţă mică la dimensiuni şi asta îi dă şi o greutate în mişcări şi zbor, atît de stranie la neamurile lui mai zvelte. L-am fotografiat lîngă Satul Moldovenesc acum cîteva săptămîni.
luni, 27 octombrie 2008
Porumbacu se sprijină în piciorul operat, dar...
Acum veştile rele - cu toate că două degete la piciorul drept sunt la sigur vii şi le simte, degetul mare probabil că e pierdut. Piciorul drept e mult mai alb decît cel sănătos.
Cît despre Dorinel - porumbelul cu aţa de balon - acesta nu a fost de găsit azi în Grădina Publică.
Porumbacu păşea azi şi cu piciorul rănit.
Degetul din spate este încă umflat, alb şi imobil. Acolo tăietura aţei a fost cea mai adîncă.
Deosebirea dintre vrabia-de-casă şi vrabia-de-cîmp
Şi mii de ani au trebuit luminii să ajungă...
În patru luni de ornitologie diletantă am făcut peste 10 mii de fotografii cu păsări, am publicat pe acest blog 378 de fotografii cu 57 de specii de păsări pe ele, am citit trei cărţi, zeci de articole şi o teză de doctor despre păsările din Moldova şi abia a-a-a-a-a-azi am realizat care este diferenţa dintre vrabia-de-cîmp şi vrabia-de-casă! :D
Cel mai uşor disting (deja) aceste două specii după capul masculilor. Vrăbioiul-de-casă are creştetul sur şi obrajii albi. Vrăbioiul-de-cîmp are creştetul brun şi pe obraz o pată neagră. Repet (pentru mine) - masculul vrabie-de-casă are creştetul sur, masculul vrabie-de-cîmp are creştetul brun şi pete negre (două) pe obraji (una pe un obraz şi cealaltă pe alt obraz).
Respectiv, vrabia care s-a scăldat săptămîna trecută în Veneţia din Grădina Publică este vrabie-de-casă, iar cea care mănîncă în filmuleţul de la McDonald's - vrabie-de-cîmp.
Înainte oamenii cunoşteau mai bine natura. De exemplu pastorul Charles Spurgeon în secolul XIX a recunoscut vrabia-de-cîmp, chiar dacă distincţia era irelevantă pentru morala poveştii.
O lecţie similară ne oferă şi Cosmin.
Tot pe acest blog am explicat care e diferenţa între cioară şi corb.
Tot pe acest blog am explicat care e diferenţa între cioară şi corb.
Nerezervaţia Prutul de Jos: Lebede pe lacul Beleu
În foarte multe resurse informaţionale ale Guvernului şi ONG-urilor care se ocupă de probleme ecologice găsim zvonul precum că în lunca Prutului, în drept cu satele Văleni şi Slobozia Mare s-ar afla o rezervaţie ştiinţifică. Aceasta e una din legendele de amăgit experţii internaţionali care nu scot nasul din Chişinău. Mai există asemenea legende - de exemplu cică în Moldova este interzis fumatul în public.
Lacul Beleu şi teritoriul care îl înconjoară sunt nişte locuri foarte frumoase. Dar departe de a fi spaţii protejate - chiar pe teritoriul "rezervaţiei" se extrage petrol, în fiecare sîmbătă şi duminică în "rezervaţie" sunt vînători, în fiecare zi, la orice oră în "rezervaţie" pescarii îndind plasele şi chiar în apropierea "rezervaţiei", croită prin lacul Beleu, trece noua cale ferată Cahul-Giurgiuleşti.
Beleul este cel mai mare lac natural din Moldova. Se alimentează prin două gîrle din Prut şi prin alte două gîrle întoarce apa rîului. Conform localnicilor în aa 60 Beleul avea la 7-9 metri adîncime, în dependenţă de nivelul apei din rîu. Acum cel mai adînc loc ar fi 1,5 metri.
O să povestesc mai pe îndelete despre expediţia Sud-2008 în postările următoare. Plasez aici cîteva imagini cu un grup de lebede-de-vară, format din trei păsări mature şi doi pui (cei suri-bruni).
Lebădă-de-vară (Cygnus olor)Pe cît de elegant şi lin le este plutitul pe ape, pe atît de nătîng şi greoi este zborul lebedelor. E şi explicabil - unele exemplare ale acestei specii ajung la 12 kg în greutate.
vineri, 24 octombrie 2008
Sugestie pentru week-end: vivariul Muzeului de Etnografie din Chişinău
Administraţia muzeului are grijă de vreo cincizeci de specii de păsări exotice expuse publicului. Au decis să numească locul vivariu, cu toate că e, de fapt, o mică menajerie amplasată într-o mică grădină botanică. Oricum locul e fantastic şi vi-l recomand pentru întîlniri romanitice, lecturi la aer liber şi admirări de toamnă.
Pentru ca publicitatea să fie completă vă explic şi cum să ajungeţi - intrarea e de pe strada Maria Cebotari, între intersecţiile cu Şciusev şi Kogălniceanu. Costul biletului pentru maturi e 10 lei, pentru copii, probabil 5, nu-s sigur.
E un principiu al acestui blog să fotografiez doar păsări libere din Moldova, dar acum fac excepţie. Oricum nu le pun în lista alăturată cu specii fotografiate.
Aşadar, dacă vă decideţi să mergeţi, o să vedeţi păsări care...
...se sărută...
...sunt certate...
...visează...
...şi şi-au realizat visele.Pe lîngă păsări veţi mai putea vedea:
...peşti bulbucaţi...
...insecte bulbucate...
...şi şerpi.Şase ulii au planat de-asupra Chişinăului
Doar cu titlu de curiozitate - în amiaza zilei de ieri am observat şase păsări mari care se roteau de-asupra centrului urbei. Iarăşi risc să presupun că erau şorecari-încălţaţi după culoarea penelor pe aripi. (Greşeală :)
N.B. 21 noi 2008: Cosmin-Ovidiu Manci în comentarii şi Călin Hodor printr-un mesaj au corectat identificarea - nu e vorba de un şorecar-încălţat, ci de un şorecar-comun, subspecia vulpinus. Citez în continuare din mesajul dlui Hodor: "Sper ca nu va veti supara daca-mi voi da cu parerea acolo unde o gresala de identificare mi-a sarit in ochi. La pagina cu cei 6 ulii, pe care dumneavostra ii considerati sorecari incaltati, eu cred ca sunt sorecari comuni din subspecia vulpinus. Sorecarii incaltati iti sar in ochi in special datorita cozii albe exceptand banda terminla la femela sau cele 2(3) benzi terminale ale masculilor. De asemenea la multe exemplare foarte evidente sunt petele carpale, sa zicem acolo unde ar fi "cotul"
miercuri, 22 octombrie 2008
Veneţia din Grădina Publică Ştefan cel Mare
Ofertă limitată: imaginile sunt de două ori mai mari dacă faci click pe ele!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Vă puteţi abona la acest blog
Postări
Comentarii
